Andreea Bălan a mers cu fetițele ei la Înviere, iar George Burcea cu Viviana, dar în America

De Simona Tudorache, pe Ultimul update Luni, 17 aprilie 2023, 12:37

Andreea Bălan și George Burcea au trăit diferit Noaptea de Înviere. Dacă solista a mers să ia Lumină alături de fetițele lor, actorul nu a putut fi alături de Clara și Ella de Paște, pentru că se află în America.

Cu toate astea, el a mers la biserică alături de iubita lui, Viviana Sposub, într-una dintre cele mai importante nopți pentru creștinitate. Cei doi s-au întâlnit cu mai mulți români la Los Angeles.

Andreea Bălan, Paște cu Ella și cu Clara

Andreea Bălan a vopsit ouă alături de fetițele și tot alături de ele s-a rugat în Noaptea de Înviere. Artista și-a reamintit cum erau aceste Sărbători în copilărie.

“Bunica punea ouăle într-o oală cu vopsea și ieșeau de acolo roșii. Mergeam în fiecare an la slujbă. Bunica mea, mama mamei, m-a crescut în spirit religios. Mergeam la slujbă și în fiecare duminică, asta înainte să încep cu Andre. După… n-am mai avut când să mai merg, că eram pe drumuri și după ce cânți sâmbătă seara, nu mai ajungi duminică la slujbă, dar important este că știu tradițiile”, a mărturisit Andreea Bălan pentru Antena Stars.

Solista a recunoscut că își retrăiește copilăria alături de fetițele sale și că una dintre ele o moștenește din multe puncte de vedere. „Da! Făceam prostioare. Sunt o năzdrăvană și acum. Îmi puneam pământ în cap și cu greu mă adunau de prin sat sau din fața blocului, la Galați. Ambele fetițe mă moștenesc, dar pe laturi diferite. Ella este foarte disciplinată, ordonată, meticuloasă, iar Clara este năzdrăvană!”, a mai spus ea.

George Burcea și Viviana Sposub au trăit Învierea într-o biserică din Los Angeles

George Burcea și Viviana Sposub au mers la Înviere într-o biserică românească din Los Angeles. Actorul a trăit cu emoție majoritatea momentelor din timpul slujbei, în timpul căreia nu s-a delipit de icoana pe care o ținea în brațe. „Ce mult m-am bucurat să mă întâlnesc cu atât de mulți români. Chiar dacă suntem departe, am cântat cu toții Hristos a înviat!”, a mărturisit Viviana pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Andreea Bălan, dezvăluiri despre viața amoroasă la Provocarea Unica: „Trăiesc cea mai frumoasă perioadă”/ Exclusiv

Viviana Sposub și George Burcea încearcă viața din America

Viviana Sposub și George Burcea încearcă să își facă un rost în America și fac tot posibilul să se adapteze stilului de viață de acolo. Cei doi locuiesc de luni bune în Statele Unite, unde George e implicat într-un proiect cinematografic, dar, la un moment dat, au făcut și o vizită în România.

„Am locuit în New York timp de 3 luni. De o lună și ceva suntem în Los Angeles. Vreau să vă spun că experiența din California, de aici, este total diferită de New York.

Mie mi-a plăcut foarte mult acolo, lui George nu, pentru că am prins iarna și era extrem de frig. New York-ul este special, acele clădiri înalte, luminile, agitația, care se aseamănă, poate, cu cea din București, doar că sunt mult mai mari.

Citeşte și: Andreea Bălan, detalii neștiute despre banii pierduți și prețul succesului: „Am luat-o de sub zero” / Exclusiv

E orașul care niciodată nu doarme. La orice oră ieșeam în New York, aveam ceva de făcut. Aici, în Los Angeles este totul mult mai chill. Lumea e mai relaxată, nimeni nu merge pe jos, ci cu mașina, mă mir că am găsit trotuar că de obicei merg pe stradă. Am zis să fac în fiecare zi 10.000 de pași, dar deja am obosit”, mărturisea Viviana pe Instagram.

Actorul gătește și în State

Deși nu se poate bucura de preparatele alese de acasă, Viviana reușește să își aline dorul de bucătăria românească, iar asta pentru că iubitul ei știe foarte bine să gătească și nu ezită să încerce să facă câte ceva, iar asta chiar dacă nu se pot bucura de ingredientele din România.

„Într-adevăr, mâncarea în America e plină de zahăr (mai ales pâinea). În New York găsisem un magazin românesc, de unde cumpăram borș, mălai, etc. În Los Angeles sunt foarte multe magazine cu produse sănătoase și curate (din punct de vedere al ingredientelor).

Dar am găsit și un magazin cu specific ucrainean și cumpărăm de acolo produse care să fie asemănătoare cu cele din România. Ne e dor de mâncarea de acasă”, a precizat Viviana.

Foto: Instagram, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter