Andreea Arsine, câștigătoarea Exatlon 2019, s-a căsătorit

De Unica.ro, pe

Andreea Arsine, câștigătoarea Exatlon 2019, s-a căsătorit cu iubitul ei, Alexandru Răuțu, în cadrul unei ceremonii restrânse. La cununia religioasă, Andreea a purtat o rochie amplă și vaporoasă. Sportiva a publicat mai multe fotografii pe rețelele sociale.

Andreea Arsine, câștigătoarea Exatlon 2019, s-a căsătorit

„În ultima săptămână am pățit aproape de toate. Nu are cum să fie [organizat] un eveniment de genul fără să te apuce spumele. Apogeul a fost atunci când am aflat, cu două zile înainte [de nuntă], că a doua rochie nu este gata, că nu o să o am.

A fost panică, panică, până la modul în care am zis că nu mai vin la nuntă. Rochia pe care am avut-o la biserică este mare, aveam nevoie și de o a doua rochie. În ultimele două zile mi-am căutat-o.

Am fost la toate magazinele posibile, tot ce se poate. Acolo unde nu te aștepți, acolo s-ar putea să găsești ceea ce îți dorești”, declara Andreea în mediul online, cu puțin înaintea nunții.

„Mă simt binecuvântată pentru tot ce îmi dă bunul Dumnezeu în viață mea, pentru oamenii frumoși din jurul meu și pentru tot ce pot face frumos în jurul meu. Singura lipsă ce o voi avea toată viață este lipsa tatălui meu.

Și-a dorit să mă vadă în această postură, cred că orice părinte își dorește asta, dar învățăm zilnic să trăim cu astfel de lipsuri. Viața e frumoasă, trebuie să știm cum să o facem frumoasă”, a mai declarat Andreea Arsine.

Fotografii de la nunta sportivei găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

Citește și:

Alexandra Velniciuc și Șerban Puiu formează un cuplu de 20 de ani. „Ca să poți trăi cu cineva trebuie să…”

Aurelian Temișan și Monica Davidescu au aniversat 15 ani de mariaj. Care este secretul relației lor îndelungate

Se împacă Oana Roman și Marius Elisei? „Se poartă fix ca acum 8 ani când ne-am cunoscut”

Andreea Arșine, originară din Botoșani, este mărșăluitoare. A decis să se apuce de atletism la vârsta de doar 8 ani, la sfatul regretatului ei tată, antrenor de box și atlet de performanță la categoria de veterani. După doar trei luni de pregătire, a devenit campioană națională la vârstă, stabilind un nou record național, informează Click!.

A activat mai întâi la LPS Botoșani, apoi la CS Botoşani. La vârsta de 21 ani s-a retras din activitatea competițională. Timp de cinci ani a lucrat ca factor poștal la Poșta Română. În memoria tatălui, care a murit în toamna anului 2013, s-a întors pe pistă.

S-a legitimat la CSU Galați, unde se antrenează sub îndrumarea Veronicei Marinescu. La Campionatul național din 2015 de la Pitești și-a stabilit un nou record personal la 10 km cu un timp de 45:39 și la 20 km cu un timp de 1:34:53, obținând astfel medalia de aur.

În aprilie 2016 și-a îndeplinit baremul pentru Jocurile Olimpice de vară din același an de la Rio de Janeiro, cu un timp de 1:35:45 la cursa de 20 km marș de la Poděbrady. În paralel, Andreea este instructoare de fitness.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter