Oana Lis, noi dezvăluiri despre greutățile pe care le trăiește alături de Viorel: „Și mie îmi e teamă de moarte, nu numai lui”

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Joi, 05 ianuarie 2023, 21:05

Oana Lis a vorbit deschis despre greutățile prin care trec ea și Viorel Lis, soțul ei. Vedeta a mărturisit că problemele de sănătate ale fostului edil sunt unele serioase, iar acesta necesită aproape în permanență supravegherea și ajutorul ei.

Oana Lis (43 ani) a fost prezentă în emisiunea lui Cătălin Măruță, acolo unde a povestit despre cum a petrecut sărbătorile de iarnă, dar și despre starea lui Viorel Lis (79 ani) și cât de greu îi este ei să aibă grijă de el.

Oana și Viorel Lis au făcut Revelionul acasă: „Am preferat să păstrăm banii pentru tratament”

Soția fostului primar al Capitalei a mărturisit că pentru primadată în ultimii mulți ani a decis să petreacă Revelionul acasă. Totul pentru a păstra banii pentru medicamentele care îi sunt necesare lui Viorel. De asemenea, vedeta mărturisește că deși ar fi putut petrece noaptea dintre ani cu prietenele sale, nu a putu să își lase soțul singur.

„Am preferat să păstram banii pentru tratament, pentru doctor. El a zis să ies cu prietenii, dar am zis că e important să stau cu el. El e familia mea și voiam să fiu alături de el. A fost draguț, ne-am uitat la televizor. De Revelion doar noi doi. Am gătit eu salată, cartofi prăjiti, cârnați”, a povestit Oana Lis în emisiunea de la PRO TV.

Citeşte şi: Oana Lis, din ce în ce mai îngrijorată de starea de sănătate a lui Viorel Lis. „I-am făcut rost de loc de veci”

Oana recunoaște că uneori îi este greu să aibă grijă de Viorel

Timpul pe care și-l dedică pentru a-și îngriji soțul o face uneori pe Oana Lis să uite de ea. Vedeta povestește că au existat momente grele și subliniază că are un respect aparte pentru toți cei care au grijă de cineva drag în viața lor.

„Le ofer un omagiu, celor care au grija de oameni bolnavi. Mi se pare că sunt eroi tăcuți. Pe mine toți mă întreaba de Viorel, dar întreabă-mă și pe mine, că eu am grijă de Viorel. E greu, uneori nu ai timp de tine”, a mărturisit emoționată soția lui Viorel Lis.

Citeşte și: Cum și-a recuperat Oana Lis verigheta dată la amanet. „Magia există…”

Cu toate greutățile pe care le întâmpină, Oana Lis spune că rămâne puternică și că are grijă de Viorel în continuare, din iubire și respect. Umorul este cel care îi ajută pe cei doi să treacă mai ușor peste toate problemele din ultima perioadă.

„Sunt puternică, pentru că știu să disimulez. Uneori mă simt foarte singură, împovărată de probleme. Le fac din iubire. Nevoia te învață. Viorel a fost alături de mine când mi-a fost foarte greu. Și mie îmi e teamă de moarte nu numai lui. Frica asta e la majoritatea oamenilor”, a adăugat Oana Lis în emisiunea lui Cătălin Măruță.

Sursă foto: Facebook / PRO TV

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter