Alina Pușcaș și soțul ei, Mihai Stoenescu, au aniversat 2 ani de mariaj. Cum s-a cunoscut perechea

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Marți, 05 aprilie 2022, 17:10

Alina Pușcaș și soțul ei, medicul stomatolog Mihai Stoenescu, s-au căsătorit civil pe 12 octombrie 2019. Azi, perechea aniversează 2 ani de mariaj. Cuplul are împreună trei copii, un fiu și două fiice, Alexandru (6 ani), Melissa (5 ani) și Iris (2 an).

Alina Pușcaș și soțul ei, Mihai Stoenescu, au aniversat 2 ani de mariaj. Cum s-a cunoscut perechea

Alina și Mihai s-au logodit în anul 2016, în timpul botezului Melissei, prima lor fiică. După cununia civilă din octombrie 2019, perechea ar fi vrut ca cea religioasă să aibă loc în vara anului 2020, în Grecia. Din cauza noului coronavirus, însă, cuplul și-a amânat planurile.

„Am primit un inel de logodnă foarte special, moștenit de Mihai de la bunica sa, inel care a fost modificat pentru a-mi fi bun. Nu mi-am dorit și o schimbare de montură, pentru că mi se pare cu atât mai valoros știind că este exact așa cum l-a purtat bunica lui. Inelul are în jur de 100 de ani vechime și este cea mai prețioasă și frumoasă bijuterie pe care am primit-o până acum”, povestea Alina în 2016, pentru TV Mania.

În mediul online, cu ocazia aniversării a 2 ani de căsnicie, Alina a scris: „După aproape 5 ani de relație, ne căsătoream (cu puțin timp înainte de pandemie 🙈😁). Noi am abordat varianta inversă tradiției… Primii 5 ani am fost ocupați să facem cei 3 copii 😁😁😁 și după aceea ne-am hotărât să facem și pasul 😇🥂🍾🤘🍀 Doamne-ajută să ne țină tot așa dragostea – Nebuni, Pasionali, Răi, Buni, Supărați, Fericiți, Geloși, Rockeri, Părinți Nonconformiști și Iubitori… cu tot ceea ce ar trebui să simțim într-o relație completă!”.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Alina Pușcaș, nevoită să meargă la medic din cauza acestei afecțiuni

Alina Pușcaș și-a spart unul dintre dinții din față. Ce s-a întâmplat

Alina Pușcaș s-a vaccinat anti-COVID-19. Ce simptome are vedeta după rapel

„Aveam nevoie de un stomatolog foarte bun, pentru că aveam nevoie de un implant pentru o măsea. Mi-era foarte frică, nu știam cum se procedează. Nu mai pierdusem niciun dinte până în acel moment și așa am dat de el, printr-o prietenă comună. Acea procedură a durat, pe ceas, 5 minute și din acel moment am fost atât de impresionată de el încât nu l-am mai lăsat în pace și nici el pe mine”, a povestit Alina despre cum s-au cunoscut ea și Mihai.

Prezentatoarea TV dezvăluia cu ceva timp în urmă cum reușesc ea și Mihai să petreacă timp în doi, deși au 3 copii. „Facem destul de des astfel de escapade. De câteva ori pe an ne luăm o cameră la hotel, în timpul săptămânii, nu neapărat în weekend, și dispărem pur și simplu”, a povestit actrița pentru Libertatea.

„Bine, anunțăm bona și o bunică și vin să stea cu copiii, ca să ne permitem această evadare. O astfel de evadare e bine-venită, credeți-mă. Le recomand metoda chiar și cuplurilor cu un copil. Nu trebuie să aibă neapărat trei sau doi copii”, a continuat.

Strategia i se datorează nașei celor doi, care i-a sfătuit de la bun început să își condimenteze viața de cuplu, pentru a evita monotonia. „A fost ideea nașei mele, care mi-a zis: «Măi, surprinde-l din când în când. Fă-i câte o invitație undeva!». A fost și el de față când a spus asta și a percutat el mai repede decât mine”, a mai spus Alina atunci.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter