Imaginea cu care Alina Eremia și-a surprins fani. „M-a luat cu palpitații când am citit”, „Ce bine ți-ar sta însărcinată”

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 19 ianuarie 2023, 13:02

Alina Eremia și-a speriat fanii de pe rețelele de socializare. Artista a postat o imagine în care afișează o burtică de gravidă.

Alina este unul dintre cei mai activi artiști de pe rețelele de socializare. Cântăreața își ține la curent cei peste două milioane de urmăritori cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei.

Alina Eremia și-a speriat fanii pe Instagram: „M-a luat cu palpitații”

Artista a postat pe Instagram o fotografie în care apare cu burtică de gravidă și ține în mână ceea ce pare a fi o ecografie. Doar că, Alina Eremia (29 ani) nu va deveni în curând mămică. Cântăreața își promovează astfel, cel mai nou EP, Metamorphosis.

Proaspăt întoarsă din vacanță, Alina este pregătită să își lanseze ultimele trei piese de pe EP-ul Metamorphosis.

„Livrez vineri! EP-ul iese în două zile”, a scris Alina Eremia ca mesaj al postării în care apare fotografia ce a pus fanii pe gânduri.

Întrebată de un admirator câte piese sunt pe acest EP, artista a răspuns: „Cinci. Două sunt deja lansate, ultimele trei apar vineri”.

Citește și: Alina Eremia, declarații emoționante despre iubitul ei, Edi Barbu: „M-a ajutat foarte tare să încep să mă iubesc”

Citește și: Alina Eremia, despre cel mai copleșitor moment din carieră: „Am avut un gol în stomac”

Citește și: Alina Eremia, probleme de sănătate din cauza presiunii de a face performanță: „Am învățat multe lucruri”

Citește și: Alina Eremia, apariție fierbinte cu iubitul ei. Ce declarație romantică i-a făcut artista

Reacțiile fanilor la anunțul Alinei Eremia

Admiratorii Alinei Eremia de pe Instagram au avut un șoc când au vîzut prima dată imaginile postate de artistă. La o primă vedere, cântăreața pare a fi însărcinată, astfel că nu este de mirare că aceștia au crezut că idolul lor va deveni, în curând, mamă.

„M-a luat cu palpitații când am citit”, a spus o tânără.

„Ce m-am speriat când am văzut poza”, a comentat o altă persoană.

„Mi-a stat inima”, a mai scris cineva în comentarii.

„M-am speriat puțin, de ce să vă mint”, a zis o altă internaută.

După ce s-au lămurit despre ce este, de fapt, vorba, internauții au felicitat-o pe artistă și i-au transmis că așteaptă nerăbdători noul EP.

Însă, au mai existat câteva persoane care au ținut să îi spună că abia așteptă să o vadă însărcinată cu adevărat.

„Ce bine ți-ar sta însărcinată”, „Dorința mea este să devii mamă de fetiță când o să vină momentul potrivit”, i-au spus alți internauți.

Vezi în Galeria FOTO imaginile cu care Alina Eremia și-a speriat fanii

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter