Adrian Teleșpan: „Nu sunt mândru de orientarea mea sexuală”

De Unica.ro, pe
Adrian Teleșpan, partenerul Anei Morodan în Asia Express, a făcut dezvăluiri despre orientarea sa sexuală într-o carte pe care a scris-o în urmă cu câțiva ani. Subiectul controversat, dezbătut cu o sinceritate crudă, a atras atenția și uimirea multora.

Adrian Teleșpan a lucrat ca producător executiv la ProTV, Antena 3, Realitatea TV și România TV, dar în 2012 a emigrat în UK. În 2013 a scris un roman care a captat imediat atenția oamenilor. Acesta a revenit în atenția publicului odată cu participarea la competiția din Asia, unde o are parteneră pe contesa digitală, Ana Morodan.

Cartea prin care Adrian Teleșpan și-a făcut debutul ca scriitor se numește ”Cimitirul” și are un subiect extrem de controversat. Aceasta spune povestea unui homosexual român care se mută la Londra și se angajează ca administrator de cimitir. După experiența trăită la interesecția celor două lumi, a vieții și a morții, Adrian spune exact ce crede el despre religie, bani, sex sau moarte, concepte pe care le descrie cu o sinceritate crudă, foarte mult umor și sarcasm.

Prin glasul personajului principal al cărții, autorul își face cunoscută propria realitate, aceea de a fi homosexual. El povestește că nu cunoștea termenul care îi definește orientarea sexuală, dar simțea că îi plac băieții încă de mic.

”Eu sunt din Drăgăşani, judeţul Vâlcea. Nici nu ştiam că există cuvântul homosexual! Ştiam că îmi plac băieţii, ştiam de la 4 ani! Nu pricepeam semnele astea la 4 ani, dar aveam un soi de intuiţie şi, cândva pe la 14 ani, când am început să mă prind cum stă treaba, mi-am dat seama că aveam orientarea asta de mic. Am aflat de cuvântul acesta din serialul Dallas! Lucy Ewing, dacă îţi aduci aminte, avea un iubit. Care s-a dovedit a fi homosexual. Şi ştii cine l-a jucat pe iubit? Brad Pitt. Şi atunci am auzit cuvântul homosexual pe care nu l-am înţeles, dar am avut noroc că-l şi explicau, adică în serial a apărut şi explicaţia cuvântului… Mi s-a părut atunci un cuvânt foarte urât” a mărturisit Adrian Teleșpan într-un interviu de acum câțiva ani. potrivit wowbiz.

Chiar dacă se simte mulțumit de felul lui de-a fi, Adrian a dezvăluit că nu este mândru de orientarea lui sexuală.

”Nu sunt mândru de orientarea mea sexuală, aşa cum nu aş fi fost mândru nici dacă aş fi fost straight, că nu văd subiect de mândrie în treaba asta, de aia nu prea sunt de acord cu Gay Pride… Dar sunt mulţumit cu ceea ce sunt”, a spus Adrian Teleșpan.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter