Tulpina Kraken a COVID-19 a ajuns în România. Ce simptome au cei infectați cu noua tulpină

De Oana Savin, pe

Tulpina Kraken a Covid-19 este cea mai contagioasă din tulpinile sars-cov-2. Potrivit medicilor, aceasta a ajuns și în România.

După ce mai multe persoane s-au infectat cu tulpina Kraken în Asia și SUA, aceasta a fost confirmată și la doi pacienți din România.

Kraken, cea mai infecțioasă dintre variantele COVID-19

Deși până acum această tulpină a fost identificată doar la doi pacienți, specialiștii se așteaptă ca Kraken să facă rapid noi victime. Și asta pentru că este cea mai infecțioasă dintre variantele virusului sars-cov-2 de până acum. „Este vorba despre o nouă mutație COVID. Știm, oronavirusurile au o foarte mare variabilitatea genetică și am văzut cu ochii noștri că în acești trei ani au tot apărut tulpini care au cucerit toată plaja patologiei și după au dispărut. Deci, faptul că apare încă o nouă tulpină, nu ne miră”, a afirmat managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, Cătălin Apostolescu, citat de Antena 3.

De asemenea, medicul Tudor Ciuhodaru a explicat că această tulpină a apărut în urmă cu mai multe luni și este dominantă în Statele Unite.

„Noi am învățat de-a lungul acestei pandemii, cu cât se răspândesc mai ușor acești viruși, cu atât patogenitatea este mai mică. Iar până în acest moment nu există niciun fel de indiciu că vorbim despre o patogenitate sau o formă mai severă de boală”, a explicat medicul pentru sursa citată anterior.

Potrivit Prof. Dr. Emilian Popovici, Kraken este o subvariantă care evită parțial imunitatea dată de o infectare anterioară cu altă tulpină COVID. De asemenea, nici vaccinul nu poate proteja în totalitate oamenii de această tulpină.

„O altă particularitate a acestei subvariante este aceea că evită o parte din imunitatea post-infecţioasă şi o parte din imunitatea post vaccinală, asta s-a obervat ca şi caracteristică cam la toate ultimele subvariante, creşterea transmisibilităţi şi această evitare parţială a imunităţii post infecţioase dobândite la infecţii anterioare şi parţială a imunităţii post vaccinale. Se menţine însă până la acest moment eficienţa de evitare a formelor grave de boală pentru doza booster adaptată la omicron”, a explicat dr. Emilian Popovici pentru Știrile Pro TV.

Simptomele noii tulpine COVID-19

Noua tulpină COVID, Kraken, are simptome asemănătoare Omicron: dureri de cap, dureri musculare și dureri articulare.

Alte simptome:

  • nas care curge
  • durere în gât
  • tuse
  • congestie

Mai exact, sunt simptome asemănătoare cu cele ale gripei sau ale unei alte viroze.

Risc de „dublă pandemie” în Europa, odată cu creșterea cazurilor de gripă

CNCAV: Vaccinul anti-COVID-19 poate fi făcut împreună cu cel antigripal

De aceea, medicii recomandă ca la primele simptome, pacienții să fie testați pentru a se asigura că este vorba despre COVID și, în special, despre tulpina Kraken.

În aceste condiții, specialiștii spun că este bine ca românii să revină la purtarea măștii în spațiile aglomerate.

În acelaști timp, în România a fost emisă o alertă epidemiologică, după ce numărul persoanelor confirmate cu gripă de tip A a crescut îngrijorător în ultimele săptămâni.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter