Simona Halep a făcut anunţul: “M-am logodit cu…”

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 30 octombrie 2017, 10:20
Simona Halep a primit ieri, din partea preşedintelui WTA, Micky Lawler, trofeul de lider mondial la finalul sezonului 2017, decernarea premiului având loc în cadrul unei ceremonii petrecută în Singapore.

Totodată, Simona a primit și un inel cu diamante, denumit Two Narrow Ring, care valorează,  în catalogul oficial al Tiffany&Co, nici mai mult şi nici mai puţin de 4.200 de dolari, informează Digisport. Astfel, românca a devenit a doua jucătoare din lume care primește această bijuterie, după Angelique Kerber, sportiva din Germania, care a avut această onoare anul trecut.

Simona Halep

Relaxată şi pusă pe glume, frumoasă tenismena a declarat despre trofeu că este greu de parcă ar avea 10 kg şi despre inel: „M-am logodit cu tenisul. E o onoare să fiu a 13-a din istorie care termină anul pe locul 1. Oricum, 13 era numărul meu favorit.

Simona Halep

Simona Halep a trecut cu brio peste o perioadă epuizantă, în care a muncit extrem de mult, însă şi rezultateale au fost pe măsură: a fost a 25-a sportivă care a ajuns pe locul 1 mondial din 1975 şi până astăzi, a 13-a jucătoare din istorie care a reuşit să termine anul pe locul 1 WTA şi prima româncă care se poate mândri cu această performanţă.

Citește și – Simona Halep, așa cum puțini au văzut-o: ”Îmi plac pantofii cu toc și rochiile”

Citește și – Simona Halep, la nuntă! Fotografii inedite cu sportiva română. Ce a purtat la eveniment

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter