Rudel Obreja și-a prevestit moartea? Ce i-a spus soției în ultimele clipe de viață

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Marți, 14 martie 2023, 14:03

Rudel Obreja, fost pugilist și președinte al Federației Române de Box, s-a stins din viață duminică, 12 martie, la vârsta de 57 de ani. Fostul sportiv a fost răpus de cancer pancreatic.

Antonia Obreja, soția sa, care i-a fost alături în ultimele clipe de viață a dezvăluit recent ce i-a spus acesta înainte să moară. Antonia a precizat că Rudel Obreja și-ar fi simțit sfârșitul și i-a zis că “va pleca” chiar înainte de deces.

Rudel Obreja și-a prevestit moartea? Ultimele cuvinte spuse soției

”Și-a simțit sfârșitul aproape. Nu voi uita niciodată cum mi-a zis că urmează să ne părăsească. ”Eu astăzi voi pleca!” . Și așa a și fost! Nu vreau acum să spun nimic mai mult! Ce-a fost a fost!” – a dezvăluit Antonia, pentru playtech.ro.

Citeşte şi: Cine este soția lui Rudel Obreja. Antonia l-a cunoscut pe fostul pugilist acum 15 ani

Obreja și-a petrecut ultimii ani de viață în închisoare. În 2018, el a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare , în dosarul “Gala Bute” în care și Elena Udrea a primit o pedeapsă de șase ani de detenție. În luna iulie 2022, pedeapsa fostului pugilist a fost întreruptă timp de trei luni pentru ca el să primească tratament pentru cancer într-un spital civil.

”A plecat împăcat cu toată lumea.”

Referitor la perioada detenției și la ultimii ani din viață, Obreja ia-a spus soției, tot în ultima zi de viață că îi iartă pe toți.

”A plecat împăcat cu toată lumea. Nu mai purta nimănui niciun fel de pică. ”I-am iertat pe toți”, așa mi-a zis!”

Rduel Obreja a fost căsătorit de două ori și avea trei copii. Din prima căsătorie, cu Antoanela, care a durat patru ani, a rezultat o fată – Leyla Denisa. A urmat, în 2010, mariajul cu Antonia, cea care i-a rămas alături până la finalul vieții. Cu Antonia a făcut doi băieți – Rudelis și Antonis.

Leyla Obreja, fata din prima căsătorie a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale despre pierderea tatălui.

Citeşte şi: Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, a fugit din țară

”Acele luni în care, închis fiind, Rudel Obreja nu a avut acces la analize și apoi la tratament au însemnat ultima semnătură pe o sentință deja stabilită. O astfel de boală, dusă în spate, în anonimat, două, trei luni de zile, înseamnă moarte sigură. Se răspândește, se înmulțește, boala ia locul corpului!

Apoi? A fost diagnosticat și a strigat cât a putut de tare, că are nevoie de tratament, că vrea să trăiască. Degeaba! I-au dat, într-un final, drumul de la închisoare, dar i-au interzis să iasă din țară pentru vreo procedură extraordinară. Alte luni mai târziu, probabil ca să-și simtă sufletele mai puțin vinovate, i-au dat liber să meargă să se trateze și înafara țării. Ce să mai trateze? Întreaga lui ființă era atacată de această nemiloasă maladie.”   

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter