Reacția dură a lui Paul Panait de la „Gaz pe Foc”, după ce a fost respins la „Vocea României”

De Amelia Matei, pe Ultimul update Luni, 09 august 2021, 13:30
Paul Panait, fostul membru al trupei „Gaz pe Foc”, a urcat pe scena de la „Vocea României”, însă nu a reușit să întoarcă niciunul dintre cele patru scaune ale juraților.

El a cântat în spatele cortinei tocmai pentru a nu stârni reacții în public care ar fi putut influența decizia juraților și a cântat piesa „Kiss” a lui Prince. Atunci când a căzut cortina și au realizat cine a cântat,  Loredana, Smiley și Tudor Chirilă au spus că regretă că nu s-au întors, în timp ce Adi Despot a fost de părere că Paul a vrut să demonstreze prea mult și că a avut momente când a încercat să sune a altcineva.

„Din punctul meu de vedere, ai cântat puţin prea mult în seara asta. Tu ai vrut să ne arăţi astăzi mult, cât poţi să duci cu vocea. Dacă ai fi cântat tot cu vocea ta naturală…Mie, cât am auzit din Paul, mi-a plăcut, cât am auzit din Paul încercând să fie altcineva, aia este partea care nu mi-a plăcut. Şi, din păcate, am auzit prea puţin din Paul”, a fost reacția lui Despot.

Fostul membru al formației „Gaz pe Foc” și-a păstrat calmul cât a stat în fața juraților, dar ulterior și-a arătat dezamăgirea prin comentariile pe care le-a postat pe pagina lui de Facebook.

„Vă prezint o variantă şi cu «lecţiile» primite de la maeştri. Sincer, am fost cam liniştit, trebuia să-i provoc la o cântare live să văd care dintre ei îmi făceau faţă…voi ce părere aveţi, se descurcau bine?“, a scris Paul Panait alături de înregistrarea cu momentul său de la „Vocea României”.

În postările ce au urmat, el s-a arătat cel mai deranjat de reacția lui Adi Despot și i-a lansat o provocare pentru membrul trupei „Vița de Vie”.

„Provocare lansată lui Adi Despot: aș vrea să-l invit într-o emisiune să cântăm împreună pop, rock, folclor, orice, absolut orice stil muzical, să vedem care e mai bun. Așa că, aștept și voi să-mi spuneți dacă merită sau nu provocarea. Eu zic că merită, nu?”, a fost mesajul postat de Paul Panait pe rețeaua de socializare.

Citește și – Povestea emoționantă a italiencei originare din Nigeria, care a întors toate scaunele la Vocea României

Citește și – Adrian Despot, primul interviu despre Vocea României

Foto – Libertatea. ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter