Prințul Edward, fratele regelui Charles al III-lea, în vizită la Academia de Fotbal Viitorul Cluj

De Unica.ro, pe

Prințul Edward se află într-o vizită de câteva zile în România. Fratele mai mic al regelui Charles al III-lea al Marii Britanii este la Cluj-Napoca, acolo unde a mers la Academia de Fotbal Viitorul Cluj.

Prințul Edward, conte de Wessex, a fost joi, 13 septembrie, în vizită la Academia Viitorul Cluj, cu ocazia programului fundației „The Duke Of Edinburgh”. Fratele regelui Charles al III-lea a stat de vorbă cu sportivii, i-a premiat pe câţiva tinerii fotbalişti, a asistat la un antrenament şi chiar a executat o lovitură de la 11 metri, înscriind un gol.

Citește și: Mama Monicăi Tatoiu a murit. „Eu mă bucur. M-am rugat să o ia Dumnezeu. Fără pomeni, fără priveghi!”

Delia, urmărită de un fan în parcul Herăstrău: „Mi-a băgat o lanternă în ochi”

Daniela Crudu își dorește un copil: „E și timpul meu”

Theo Rose și Alex Leonte, prezenți la aceeași petrecere. Cei doi foști iubiți sunt nașii unui băiețel

Forumului fundației „Duke of Edinburgh” este un program descris drept „un cadru global pentru educația non-formală și de învățare, care funcționează în peste 130 de țări și teritorii și este menit să ajute tinerii să-și găsească scopul, pasiunea și locul în lume”, potrivit Libertatea.

Copiii au posibilitatea ca, pe lângă fotbal, să facă și alte activități, voluntariat, să învețe limba engleză, să fie mai disciplinați și mai ordonați, detalii ce-i vor ajuta în viață, indiferent că vor fi performeri sau nu în fotbal, a declarat Andra Zăvăleanu, director Academiei.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter