Persoanele de peste 65 de ani nu vor mai ieși din casă în intervalul 11-13. Ce a decis Klaus Iohannis

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Luni, 27 aprilie 2020, 15:10

Vești bune pentru persoanele care au vârsta de peste 65 de ani. Potrivit anunțului președintelui Klaus Iohannis, acestea vor avea a dispoziție mai multe ore pentru a ieși din casă, pentru cumpărături sau pentru a face mișcare în apropierea locuinței.

Dacă până acum, cei de peste 65 de ani aveau la dispoziție intervalul orar 11-13 pentru ieșirile afară, de acum înaine, vârstnicii vor putea ieși din casă dimineața, în intervalul 07-11 și seara, între orele 19 și 22.

Citeşte şi: Iohannis, noi măsuri fără precedent pentru români. Cum ni se vor schimba viețile în perioada următoare

„Am luat o decizie. Se referă la persoanele de peste 65 de ani care, în momentul de faţă, conform unei ordonanţe militare, pot ieşi la anumite ore, între 11,00 şi 13,00. Având în vedere că vremea se încălzeşte, că intervalul stabilit a fost considerat prea scurt, începând de astăzi, tot prin ordonanţă militară, se va schimba acest interval. Deci persoanele de peste 65 de ani vor avea la dispoziţie două intervale zilnice: dimineaţa, de la 07:00 până la ora 11:00, şi seara, de la ora 19:00 până la ora 22:00, când vor putea să iasă din casă fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mişcare în jurul casei sau în jurul blocului”, a afirmat preşedintele Iohannis, potrivit Agerpres.

O nouă ordonanță militară în acest sens va fi adoptată astăzi, a precizat el.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter