Orașul din România în care au fost introduse primele autobuze școlare

De Oana Savin, pe
Într-un oraș din România au fost puse în funcțiune autobuze școlare care îi transportă pe elevi și eliberează traficul deoarece părinții nu îi mai duc pe cei mici cu mașina la școală.

Clujul a preluat modelul american și a introdus autobuzele școlare care, pentru moment, ajung doar la două unități centrale. Însă, proiectul poate fi extins, transmit Știrile Pro TV.

 

Noile autobuze îi preiau pe elevii claselor primare din două licee, din cele patru mari cartiere ale Clujului.

Citește și: Orașul în care oamenii au ales o pisică pentru postul de primar

Acestea pornesc la drum la 7:15 și opresc în fiecare stație a transportului public.

Dacă vor, părinții elevilor au posibilitatea de a urca în autobuz alături de copii lor.

Totuși, în fiecare autobuz există un polițist local și un reprezentant al regiei de transport public, ce îi păzesc pe micuți.

Autobuzele îi lasă pe elevi chiar la poarta şcolii, ”de unde vor fi preluaţi de un alt agent de pază sau al şcolii care va asigura deplasarea în siguranţă până la clasă, a explicat Liviu Neag, directorul Companiei de Transport Public Cluj.

Pentru a ajunge din orice cartier al orașului în centru, la orele dimineții, părinții au nevoie de cel puțin 40 d eminure, iar traficul este paralizat.

În funcţie de rezultatele acestui proiect, primăria Cluj-Napoca vrea să introducă autobuze şcolare şi pentru alte unităţi de învăţământ.

Citește și: O educatoare a refuzat florile din prima zi de grădiniță. Ce i-a rugat pe părinți

În mediul rural, pe de altă parte, elevii merg pe jos kilometri întregi pentru că microbuzele școlare nu au carburant sau șofer. De exemplu, în satul Tăuţeşti din Iaşi, elevii merg zilnic pe jos sau cu biciclete, 10 kilometri dus-întors ca să înveţe carte. Deși școala a primit la începutul anului școlar un microbuz, nu găsește șofer.

Nu vor să vină la angajare, datorită faptului că salariul este mic, nu putem da decât minim pe economie”, explică Vasile Haidău, primarul comunei Rediu, care a afirmat că până în prezent postul a fost scos de două ori la concurs, însă nu s-a înscris nimeni.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter