Ora de iarnă 2021. Când se dau ceasurile cu o oră înapoi

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Luni, 17 octombrie 2022, 16:31

Trecerea la ora de iarnă în 2021 va avea loc, la fel ca în fiecare an, în ultimul weekend din luna octombrie. Atunci, ceasurile se vor da cu o oră înapoi și vom avea ca mai lungă zi din acest an. Află în ce noapte se va face oficial trecerea la ora de iarnă în 2021.

Cuprins

În noaptea de 30 spre 31 octombie 2021, România va trece la ora de iarnă. Atunci, ora 4:00 va deveni ora 3:00, iar ziua de 31 octombrie va fi cea mai lungă din acest an, având 25 de ore, în loc de 24. Ora de iarnă este, de fapt ora oficială și este legată de ora astronomică. Aceasta acoperă calendaristic perioada cuprinsă între lunile noiembrie a unui an și martie a anului următor.

Trecerea de la ora de iarnă 2021 se face după echinocțiul de toamnă – atunci când Soarele traversează ecuatorul ceresc și trece prin emisfera sudică are loc echinocțiu de toamnă.

Trecerea la ora de iarnă în România

Sistemul schimbării orei a fost introdus în anul 1907. Cel care a gândit pentru prima oară conceptul a fost neo-zeelandezul George Vernon Hudson, în 1895. Motivația pentru a introduce acest sistem a fost inițal una economică. Mai exact, s-a urmărit dorința de a face economie de resurse. Deși în epoca modernă această problemă nu mai este de actualitate, țările au continuat să respecte mecanismul de a schimba ora de două ori pe an.

România a adoptat sistemul schimbării orei începând cu anul 1932. Până în 1939 ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România.

Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună. Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.

Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă

Schimbarea orei de două ori pe an vine și cu efecte asupra organismului uman. Specialiștii atrag atenția că organismul nostru are nevoie de aproximativ două săptămâni să se acomodeze cu ora de iarnă, timp în care pot apărea stări de oboseală, insomnie, nervozitate, dureri puternice de cap, anxietate și chiar depresie. Persoanele cele mai afectate de aceste efecte sunt copiii și persoanele în vârstă.

Pentru a diminua efectele trecerii de la ora de vară la ora de iarnă, experții recomandă o alimentație bogată în verdețuri și plimbările în aer liber.

Un alt sfat este acela de a sta cât mai mult în lumină. Cu toate că afară se întunecă mai devreme, putem apela la becurile din casă, pentru a-i aminti creierului care este ora normală de culcare. Tocmai de aceea este recomandat să ne trezim și să ne culcăm în continuare la aceeași oră.

Legat de schimbarea orei, dat fiind faptul că trecerea la ora de iarnă face ca ziua de 31 octombrie (când este sărbătorit și Halloween-ul) să fie cea mai lungă, puteți să dormiți cu o oră în plus, deoarece ceasul se dă cu o oră înapoi.

Până când se mai trece la ora de iarnă

Anul 2021 ar putea fi ultimul an în care se mai face trecerea la ora de iarnă sau la cea de iarnă. Asta pentru că Parlamentul European a votat în matie 2019 pentru a se renunța la ora de vară, la nivelul Uniunii Europene. Astfel, fiecare stat membru UE va trebui să aleagă dacă rămâne la ora de vară sau la cea de iarnă. Deciziile ar fi trebuit să fie comunicate în aprilie 2020, însă din cauza pandemiei de COVID-19, acestea au fost amânate.

Studiile arată că majoritatea cetățenilor UE sunt de acord cu încetarea schimbării orei.

Țările care decid să păstreze definitiv ora de vară, ultima schimbare a ceasului va fi duminică, 26 martie 2021. Pentru statele care vor să rămână la ora standard, adică ora de iarnă, ultima schimbare va fi în 31 octombrie 2021.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter