Lucian Mîndruţă îi atacă dur pe Carmen Tănase și pe Cristi Puiu: „Cine merge la proteste anti-COVID-19 e ca un copil. Vrea să-i dea ‘na-na’ virusului!”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 22 septembrie 2020, 00:59

Sâmbătă după-amiază, sute de persoane s-au strâns în Piața Universității și în Piața Victoriei, din București, să protesteze față de restricțiile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Deși, inițial, s-a dorit a fi un protest al părinților, nemulțumiți de obligativitatea purtării măștilor în școli, participanții au fost de toate vârstele și din toate domeniile.

Printre protestatari s-au regăsit și oameni în haine preoțești, dar și regizorul Cristi Puiu și actrița Carmen Tănase.

Jurnalistul Lucian Mîndruţă a criticat dur participanții la acest protest, afirmând că artiştii nu ar trebui să se manifeste împotriva măsurilor anti-COVID-19, pentru că nu masca ucide, ci virusul pandemic. Mîndruță a acuzat personalitățile prezente la protest, pe regizorul Cristi Puiu şi pe actriţa Carmen Tănase, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

„Sincer, eu îi înţeleg pe artiştii furioşi pe Covid. Îi înţeleg până şi atunci când se duc să demonstreze împotriva măştii. Şi ştiţi de ce îi înţeleg? Pentru că am avut copii mici. Îmi aduc aminte că aşa făceau şi ai mei: cum se enervau, de exemplu, pe treaptă de care se împiedicau. Sau pe jucăria care nu se ducea suficent de departe când o împingeau.

În privinţa asta, artiştii care merg la mitingurile anti-masca şi anti-Covid sunt ca nişte copii. Ei ar vrea să treacă mai repede boală asta şi, pentru că nu au o altă soluţie la îndemână, îi dau na-na virusului, măştii sau direct guvernului. Ce nu înţeleg ei este că nu guvernul a adus boală, că nu masca ucide 40-50 de oameni pe zi, că nu măsurile de prevedere oficiale îi ţin pe oameni departe de teatru, cinema sau sala de concert.

Dacă mâine n-ar mai fi guvern în România, dragă Cristi Puiu, tot nu ne-am înghesui în cinema tot atâţia câţi o făceam acum un an. Dacă mâine n-ar mai fi OMS şi nici masca, dragă Carmen Tănase, tot n-am veni la teatru să-l umplem până trebuie să mai aducă usierul nişte scaune. Cu sau fără guvern, oamenii se vor proteja şi singuri. Pentru că deja le e teamă în mod natural şi raţional. Fiecare ştie pe câte cineva bolnav acum, aproape fiecare a citit sau a auzit de câte-un deces pe lângă el.

Citeşte şi: De ce afecțiune suferă pacienții care fac forme severe de COVID-19. Este des întâlnită în România

Oamenii nu sunt stupizi. Aşa cum cei mai mulţi îşi pun centură chiar şi dacă nu e niciun poliţist pe lângă ei, tot aşa mulţi îşi pun masca, stau mai la distanţă şi evita ceea ce nu e neapărat necesar Şi aici, cu tot respectul, trebuie să va dau o veste: meseriile acestea din show-biz sunt un lux. Se poate trăi fără teatru, se poate trăi fără cafenea, se poate trăi fără standu-p comedy. Mai ales dacă riscul perceput e mai mare decât recompensă culturală, estetică, emoţională pe care artă o livrează.

Eu va înţeleg că veniturile nu mai sunt aceleaşi. Nici ale mele nu mai sunt. Va înţeleg că vă e dor de public. Vă înţeleg că vreţi din nou o viaţă normală. Însă viaţa normală nu va reveni CÂND SPUNEM NOI. Tot aşa cum, într-o casă în flăcări, nu scapi de pericol dacă te întorci cu spatele la incendiu.

Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI

Ce va doriţi voi, să plece virusul şi să vină oamenii înapoi la spectacol, nu se poate întâmplă dacă nu îl învingem.

Ori să crezi că îl învingem dacă înlăturăm cele mai modeste mijloace de prevedere pe care le avem… Asta nu e decât un semn că şi oamenii inteligenţi şi talentaţi pot fi, câteodată, convinşi de mulţime să se poarte iraţional”, a scris jurnalistul pe o pagina sa de Facebook.

Lucian Mîndruţă a închieiat mesajul spunând că ne vom întoarce în sălile de teatru şi de cinema doar atunci când ne vom simţi în siguranţă acolo: „Şi asta n-o va face dragostea pentru voi. O poate face doar un tratament sau un vaccin. Cu masca sau fără, va trebui să le aşteptaţi, aşa cum facem cu toţii. Vă garantez că sunt primul la casă de bilete, a două zi după injecţie. Bine, cu condiţia să faci încă o comedie, domnule Puiu!”

Sursa foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter