După o luptă cu cancerul de col uterin, Geta State va deveni mamă, la 40 de ani

De Mădălina Manole, pe
Geta State trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața sa după ce a aflat că este însărcinată. Îndrăgita interpretă de muzică populară se pregătește să devină mamă la 40 de ani.

Geta State poartă în pântece cel de-al doilea copil al său și, fără doar și poate, artista este binecuvântată, având în vedere că trăiește minune după minune. După ce a fost diagnosticată cu cancer de col uterin, medicii au fost foarte rezervați în privința sa și nu numai că nu i se putea promite că va deveni mamă cândva, dar nu se puteau pronunța cât și dacă mai are de trăit: „În momentul în care mi-a spus diagnosticul am simţit că mi s-au răcit mâinile şi picioarele. Am ajuns în faţa blocului şi când mi-am parcat maşina am început să plâng”, a declarat în trecut Geta State la emisiunea Poveştiri Adevărate de la Acasă TV. Artista a rememorat momentele de groază prin care a trecut: “Am repetat analizele la trei clinici diferite, sperând că diagnosticul este o greșeală, însă nu a fost. Unii s-au grăbit să se bucure de răul meu. Am primit telefoane de la unele persoane care mi-au spus pe față: ‘Ce bine ne pare că o să mori!’. Se spunea despre mine ca sunt o femeie terminată, că dacă o să trăiesc, oricum nu o să mai fac copii.”

Geta State alaturi de sotul sau, Irinel Mitrpoiu

Geta State alaturi de sotul sau, Irinel Mitroiu

Geta Voinea plănuia să rămână însărcinată și și-a făcut analizele ginecologice de rutină, astfel aflând că avea cancer de col uterin. În 2010, aceasta a fost operată, extirpându-i-se o parte din colul uterin, iar artista s-a pregătit pentru ce era mai rău: Mi-am luat cavou la mine, la Grădiștea, în Giurgiu. Din 2006 îmi tot muriseră rude și aveam experiență, știam ce înseamnă cheltuiala pentru o înmormântare. Am zis să mă pun la adapost, să nu-i las pe ai mei și cu suferința sufletească și cu gaura financiară.” – povestea Geta State pentru sursa citată. Ei bine, destinul a avut alte planuri și, chiar dacă și-a văzut moartea cu ochii, atât la propriu, cât și la figurat, după patru ani minunea s-a produs. În anul 2014 interpreta de muzică populară a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă pe care a botezat-o Sophia.

Iată că, la alți patru ani distanță, Dumnezeu avea să-i facă un alt cadou prețios ca însăși viața: o nouă sarcină. În prezent Geta State este însărcinată, iar după Paște va afla și sexul bebelușului pe care-l poartă în pântece. Geta Voinea este căsătorită din 2014 cu Irinel Mitroiu, solistul trupei Romeo&Gipsy.

Citește și – Dramele cumplite din viața Mariei Dragomiroiu

Citește și – Maria Ciobanu a fost acuzată că s-a căsătorit cu soțul celei mai bune prietene, Ileana Sărăroiu. Care este adevărul dramatic

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter