Cum arată casa în care s-a născut și a copilărit Arsenie Boca. Locuința a fost scoasă la vânzare

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Vineri, 16 decembrie 2022, 18:52

Casa părintească a preotului Arsenie Boca, locul unde a locuit timp de 12 ani, a fost scoasă la vânzare.

Locuința, situată în județul Hunedoara, în localitatea Vața de Sus, se vinde împreună cu un teren de 8,5 hectare și a fost pusă la vânzare pe un site de anunțuri imobiliare. Prețul pentru acest imobil și pentru terenul pe care se află este de 3.000.000 de euro, negociabil.

Casa părintească a lui Arsenie Boca, scoasă la vânzare

Timp de mulți ani, casa a fost îngrijită de un călugăr.

Până în urmă cu câţiva ani, această căsuţă, folosită şi ca şură, fusese lăsată în paragină. Ea a fost amenajată, pentru a putea fi din nou locuită. Deşi drumul este greu până aici, tot mai mulţi oameni ajung pe Dealul Bujoara pentru a vedea unde s-a născut părintele – povestea călugărul Nicolae Ionescu, cel care s-a îngrijit de casă, potrivit a1.ro.

Vezi cum arată casa lui Arsenie Boca în galeria foto de mai sus.

Acum, casa a fost scoasă la vânzare și își caută cumpărători.

Se vinde domeniul familiei Arsenie Boca și locul natal al sfântului părinte Arsenie Boca, de pe dealul Bujoara, din satul Vața de Sus, comuna Vața de Jos, județul Hunedoara.

Aici și-a petrecut părintele copilăria până la vârsta de 12 ani

Citeşte şi: A fost găsită crucea părintelui Arsenie Boca!

În Munții Metaliferici, din județul Hunedoara, într-un peisaj de poveste, într-un loc retras, binecuvântat, la o altitudine de 600-650 m, în 1910 a văzut lumina zilei, cel ce avea să fie cunoscut și numit în popor Sfântul Ardealului, părintele Arsenie Boca. Aici și-a petrecut copilăria până la vârsta de 12 ani, alături de mama sfinției sale, Creștina și tatăl Iosif.

Citeşte şi: Rugăciune foarte puternică a lui Arsenie Boca, interzisă de comuniști

Astăzi se mai păstrează doar vatra casei părintești, însemnată de o cruce de marmură albă, ridicată de credincioșii locului, iar că semn de sfințenie a locului astăzi se află construită o frumoasă bisericuță a Schitului Bujoara, schit de măicuțe, ce poartă hramul și ocrotirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, de la Neamț –  se arată în anunțul postat pe un site imobiliar.

Foto – Facebook / Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter