CNN a concediat mai mulți angajați pentru că au mers nevaccinați la birou

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 06 august 2021, 10:33

CNN a anunțat că angajații săi trebuie să se vaccineze împotriva COVID-19 pentru a reveni în redacție. Trei dintre aceștia au încălcat protocolul și au rămas fără loc de muncă.

CNN nu a cerut dovada vaccinării angajaților care s-au întors la birou, ci s-a bazat pe încredere. Însă în momentul în care trei dintre salariații săi au încălcat protocolul de siguranță, contractele acestora au fost reziliate.

În ultima săptămână, am aflat că trei angajați veneau la birou nevaccinați. Toate cele trei contracte au fost reziliate. Ca să fiu clar – avem o politică de toleranță zero în acest sens, a transmis Jeff Zucker, președintele CNN, potrivit Libertatea.ro

După acest incident, corporația americană va solicita angajaților săi să facă dovada vaccinării pentru a avea acces în clădirea de birouri.

Citește și: Andrei Ștefănescu are o nouă iubită? Solistul și fosta soție au divorțat în septembrie 2020

În ce relații sunt Mihaela Rădulescu și Elan Schwartzenberg după 13 ani de la divorț

Mihai Bendeac, mesaj pentru Cătălin Măruță: „Te rog eu, nu mă mai suna, nu mă mai hărțui. Mă duc la poliție!”

Fiul fostului fotbalist Michael Ballack a murit la 18 ani

Președintele CNN: Vom cere dovada vaccinării împotriva COVID-19

Ne așteptăm ca, în săptămânile următoare, demonstrarea dovezii vaccinării să devină o parte formală a procesului de obținere a accesului la locurile de muncă în cadrul rețelei, a precizat mai precizat Zucker.

Totodată, CNN a amânat revenirea tuturor angajaților la birou pentru data de 7 septembrie. Deocamdată doar puțin mai mult de o treime dintre ei merg regulat la serviciu.

Rețeaua de televiziune nu este singura care a impus o astfel de regulă în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19. Atât Google, cât și Facebook, au anunțat că vor cere angajaților să se imunizeze pentru a reveni la birou. Mai mult, publicația Washington Post a trecut vaccinarea în condițiile de angajare.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter