Victimele războiului din Ucraina: 2.000 de civili uciși, aproape 1 milion de refugiați

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 03 martie 2022, 16:11

Războiul iscat de Rusia în Ucraina continuă să facă victime. Estimările arată că 2.000 de civili au fost uciși, iar peste 800.000 s-au refugiat în alte țări.

Oficialii din Ucraina au anunțat că peste 2.000 de civili ucrianeni au fost omorâți în urma bombardamentelor rusești de la începutul invaziei și până acum, după cum relatează BBC. Pe lângă cei 2.000 de civili uciși, există și 10 salvatori care au murit, potrivit informațiilor oferite de Serviciul de Urgență al Ucrainei într-un comunicat.

„Peste 2.000 de ucraineni au murit, fără să luăm în considerare apărătorii noștri”, se arată în comunicatul de presă, citat de Libertatea. „Copiii, femeile și forțele noastre de apărare își pierd viața în fiecare oră”.

Mai mult, salvatorii au stins peste 400 de incendii provocate de bombardamentele rusești și au dezamorsat 416 explozibili până acum. Dezastrul lăsat în urmă de armata rusă este imens, potrivit comunicatului de presă: „În timpul celor șapte zile de război, Rusia a distrus sute de centre logistice, clădiri rezidențiale, spitale și grădinițe”.

Citește și: Mesajul lui Aleksei Navalnîi pentru ruși: Ca să oprim războiul trebuie să umplem noi închisorile. Ieșiți în stradă!

Citește și: Marcel Ciolacu: „Trebuie să existe un blocaj total pe teritoriul României al oricăror firme ruseşti şi al oamenilor de afaceri ruşi”

Citește și: Putin, avertizat de guvernul britanic că ar putea fi urmărit penal pentru crime de război și crime împotriva umanității

Citește și: Lista completă a adăposturilor anti-bombe din România

Mai mult, aproape 1 milion de oameni au fugit din Ucraina pentru a căuta refugiu departe de război. La 1 martie, cel mai recent raport al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați arată că circa 836.000 de oameni au fugit din calea războiului din Ucraina, după cum relatează Agerpres.

Cei mai mulți oameni s-au refugiat în Polonia (în număr de 453.982). Totodată, Ungaria a primit 116.348, România a primit 113.100 (din care au plecat către alte țări 68.100), Slovacia a primit 67.000, iar Rusia 42.900.

Înaltul Comisar pentru refugiați, Filippo Grandi, a spus: „Asistăm la ceea ar putea deveni cea mai gravă criză de refugiaţi din Europa a acestui secol”.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter