Trucuri pentru un somn mai odihnitor. Cât să dormi ca să fii odihnit

De Diana Zagrean, pe

Viaţa agitată şi orele de muncă peste program ne fac să tăiem din orele de somn. Vezi câteva trucuri pentru un somn mai odihnitor şi află cât trebuie să dormi ca să fii odihnit, în funcţie de fazele somnului.
 

Când adormi: Ce să faci ca să îl chemi pe Moş Ene

În clipa în care te trezeşti dimineaţa, corpul tău începe să producă câte puţin din substanţa numită adenozină. Ea se adună toată ziua, pentru ca seara, să anunţe creierul că e timpul să te duci la culcare. Pe timpul zilei, nivelul de neurotransmiţători dopamină, serotonină şi adrenalină fluctuează, pentru ca tu să ai energie atunci când ai nevoie. Seara, după apusul soarelui, organismul tău abundă de melatonină, care îi spune creierului tău că e timpul să mergi la culcare. În plus, nivelul de cortizol scade, sau ar trebui să scadă (dacă nu pleci într-o călătorie a doua zi, sau nu ai o şedinţă importantă), pentru ca muşchii să se relaxeze şi să poţi adormi liniştit.
Dacă ai insomnii, încearcă să jonglezi cu aceşti neurotransmiţători şi hormoni, astfel încât să te poţi odihni mai bine. Renunţă la stimuli luminoşi, Cuma r fi televizorul, pentru ca organismul să realizeze că soarele a apus. Nu bea cafea după ora 15, pentru ca nivelul acestor substanţe să nu fie alterat seara.

După trei ore de somn. De ce e prea puţin

Dacă te trezeşti după doar trei ore de somn, corpul tău nu a apucat să completeze nivelul de adenozină, te umpli de hormonul stresului cortizol, ca să poţi sta treaz şi capacitatea corpului de regenerare a fost întreruptă. Poţi să supravieţuieşti aşa doar câteva zile, deoarece prea puţină odihnă şi prea mult cortizol în corp duc la hipertensiune, creştere în greutate, scăderea imunităţii şi boli de inimă.

După şase ore de somn. De ce te simţi obosit

După şase ore de somn, corpul tău a trecut deja de faza de somn adânc şi regenerator şi a intrat în fazele de somn REM. Corpul tău este practic imobilizat de un aminoacid care dezactivează mişcările, pentru ca, în timp ce visezi, sa nu pleci la plimbare sau să te loveşti. De aceea, dacă te trezeşti după doar 6 ore de somn adânc, te vei trezi foarte greu, chiar şi cu un ceas deşteptător care să te ajute.
Pe lângă starea de somnolenţă şi ameţeală, vei simţi şi o foame ascuţită, din cauza nivelului mic de leptină, care dă senzaţia de saţietate şi al nivelului mare de grelină, care provoacă senzaţia de foame atunci când stomacul este gol.

După opt ore de somn. De ce e media optimă

După opt ore de somn, corpul tău este pregătit să se trezească, nivelul hormonilor şi neurotransmiţătorilor este normal, iar regenerarea celulară s-a încheiat.
Pentru că ai produs rezerve de cortizol toată noaptea, corpul tău se trezeşte uşor şi te simţi odihnit.
Ca să beneficiezi de odina celor 8 ore de somn, nu apăsa pe snooze şi deschide fereastra sau trage perdelele. Câteva minute de lumina soarelui vor anunţa toate sistemele tale interioare că e o nouă zi şi că somnul s-a încheiat.

Mai mult de opt ore de somn. Când să mergi la medic

Dacă dormi regulat opt ore pe noapte şi tot te simţi obosit, s-ar putea să ai probleme de sănătate.
Depresia, obezitatea, diabetul, migrenele cronice şi bolile cardiovasculare pot cauza somnolenţa crescută şi majoritatea pot avea efecte devastatoare dacă rămân netratate.
Sursa foto: Shutterstock
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter