Reguli pentru somnul liniştit al copilului

De Unica.ro, pe

Micuţului tău îi e frică să adoarmă. Pe lângă el, nici tu nu mai ai parte de binemeritata odihnă după o zi obositoare. Dacă tulburările de somn ale copilului îţi dau de furcă, noi te ajutăm prin câteva soluţii pentru această problemă chinuitoare.
Fie că-i un coşmar în miez de noapte, fie refuză să închidă ochii, în timp ce lacrimile îi şiroiesc pe obraz – în oricare dintre situaţii, este bine să iei măsuri. Vizita la pediatru e primul pas, dar încearcă şi să respecţi nişte reguli când vine vorba despre mersul la culcare.

1  Stabileşte-i un program fix

Stabileşte o oră fixă de culcare şi respect-o! Ceasul intern al copilului se va adapta rapid la rutina somnului dacă respectă un model natural. Acelaşi lucru e valabil şi pentru somnul de după-amiază, pentru orele de masă şi de joacă.

2 Fără mutări!

Somnul ideal al copilului este singur în pat, în camera lui. Mutările, schimbarea decorului, a obiceiurilor de culcare, stau la originea tulburărilor de somn. Copilul trebuie să înţeleagă că patul e exclusiv loc de somn, nu de joacă sau de uitat la televizor. Dacă adoarme totuşi în alt loc, nu-l muta în primele 20 de minute de somn!

3 Somnul – necesitate, nu pedeapsă

E inutil să ameninţi copilul că dacă nu va adormi nu-i vei mai cumpăra cine ştie ce. Somnul este o necesitate şi micuţul nu trebuie să-l privească drept pedeapsă. Fiindcă un copil adoarme mai greu decât un adult, nevoia de a sta cu cineva, de a asculta o poveste sau a avea o jucărie în pat nu e „moft”. Asigură-te că are alături păpuşa favorită sau ursuleţul…  

4 Nu sări peste baie!

Baia caldă face minuni. Ridicând treptat temperatura corpului, îl predispui la somnolenţă, iar jucăriile din cadă îl relaxează. O gustare uşoară, cum ar fi o bucată de brânză şi o jumătate de felie de pâine integrală, induce somnul şi ajută copilul să doarmă liniştit. Dar nu uita să-l speli pe dinţi după ce a mâncat! Evită siropurile sau medicamentele sedative, căci ele nu rezolvă decât pe moment problema somnului.

5  Avertismente

Chiar înainte de culcare este bine să anunţi copilul că ziua s-a sfârşit. Probabil nu va înţelege că „mai sunt 5 minute” până la mersul în pat, aşa că marchează începutul ritualului de culcare punând să sune un ceas. Copilul va şti că sunetul înseamnă că trebuie să meargă la culcare. Astfel, „stingerea” o dă altcineva, fapt ce reduce dorinţa copilului de a se plânge. Până şi el ştie că nu poţi să te cerţi cu o maşinărie gălăgioasă.

6  Povestea preferată

Cititul unei poveşti este poate cea mai liniştitoare parte a unui ritual de adormire. Pe măsură ce creşte, va dori din ce în ce mai multe poveşti şi din ce în ce mai variate. Pune muzică în surdină în timp ce citeşti. Nu este nici o problemă dacă laşi muzica să cânte şi după ce adoarme.

7  Mai mult calm

Dacă plânge noaptea, nu alerga la el, dar nici nu-l lăsa prea mult să plângă. 5-10 minute sunt suficiente pentru a vedea dacă se poate linişti de la sine. Nu uita însă că doar un om liniştit poate linişti un copil. Dacă te enervezi, ţipi, încerci să-l ignori sau să râzi de el, nu faci decât să agravezi problema în loc să o rezolvi!

8  Nu ezita!

Spune-i „Noapte bună” sau „Somn uşor” scurt şi numai când e timpul să părăseşti camera. Nu te întoarce dacă te cheamă. Poate părea dur, dar altfel copilul va învăţa că dacă o cheamă pe mama, ea va reveni mereu. Cei mici ştiu să-şi „dreseze” părinţii: orice ezitare va fi interpretată ca un indiciu de neseriozitate şi va înţelege că dacă va ţipa destul de tare, te vei întoarce şi vă veţi juca în continuare.

9  Respectă-l şi te va respecta

Dacă ai ignorat acest lucru până acum, este important de ştiut că fiecare copil are propriile lui nevoi şi trebuie să fie respectate. Când copilul poate povesti sau înţelege ce vorbeşti cu el, cere-i părerea, întreabă-l cum îi este mai bine, ce ar dori înainte de culcare sau în timpul nopţii.

10  Acelaşi ritual,în fiecare seară

Pentru crearea unui ritual de culcare trebuie să stabileşti o succesiune a evenimentelor pe care să o poţi urma invariabil, în fiecare seară. Joaca liniştită înainte de culcare coboară nivelul de activitate al copilului şi îi pregăteşte sistemul nervos pentru relaxare.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter