Pericolele din vinul roşu, mai mari decat beneficiile

De Erika Chivu, pe

Multe studii au arătat că vinul roşu, consumat cu moderaţie este foarte sănătos, datorită antioxidanţilor. Dar nu trebuie să uităm că vinul roşu este, totuşi, o băutură alcoolică.
Un pahar de vin sau de bere brună reduce riscul bolilor cardiovasculare, tinand sub control glicemia şi colesterolul „rău”. Aceleaşi băuturi ar putea contribui la prevenirea osteoporozei, a bolii Alzheimer şi a unor tipuri de cancer.

Asta înseamnă că trebuie să bem, cu toţii, un pahar de vin sau bere pe zi? Cu siguranţă nu. Specialiştii de la Societatea Americană pentru Cancer, citaţi de site-ul Yahoo News spun că un consum regulat de alcool presupune anumite riscuri, care sunt mult mai mari decât beneficiile.

În orice cantitate l-ai consuma, alcoolul măreşte riscul cancerului de faringe, laringe, esofag, ficat, colon, rect şi san. Cei care sunt predispuşi unor tipuri de cancer ar trebui să se abţină cu totul de la alcool. Pe lângă cancer, băuturile alcoolice pot să-ţi afecteze ficatul. Şi, bineînţeles, îţi încetinesc reflexele, deci rişti să ai tot felul de accidente, de circulaţie sau de alt tip.

Şi totuşi, vinul rosu previne bolile cardiovasculare. Este adevărat. Substanţele antioxidante şi antiinflamatorii din vinul roşu si din alte băuturi alcoolice naturale au anumite beneficii pentru sănătate. Dar aceleaşi substante se găsesc în multe fructe şi legume. Nu este neapărat să bei vin ca să te bucuri de efectele benefice ale antioxidanţilor. Poţi să-ţi schimbi puţin modul de viaţă pentru a include în dieta ta multe fructe şi legume, care vor avea acelaşi efect.

De exemplu, resveratrolul, antioxidantul responsabil pentru beneficiile vinului roşu, se găseşte, bineînţeles, şi în strugurii proaspeţi care sunt mult mai sănătosi decât vinul.
Dacă deja ţi-ai făcut un obicei din a bea un pahar de vin seara, nu înseamnă că o să mori din asta. Important este să nu exagerezi. Consumul moderat de alcool este definit ca o băutură pe zi pentru femei şi două băuturi pe zi pentru bărbaţi. Ce înseamnă o băutură? 300 de grame de bere, 150 de grame de vin sau 40 de grame dintr-o băutură spirtoasă.

Dacă nu bei alcool deloc, nu e cazul să dai fuga la cramă din dorinţa de a rămâne sănătoasă. Fructele şi legumele proaspete sunt mult mai indicate. Problema este că, deşi am vrea să ne protejăm sănătatea, tindem să apelăm la soluţiile cele mai simple.Dacă am citit undeva că vinul ne apără de boli ni se pare mai uşor să bem un pahar de vin pe zi în loc să ne schimbăm radical modul de viaţă, schimbare ce ar avea mult mai multe efecte pozitive. Vestea proastă este că nici vinul şi nici măcar fructele sau legumele nu pot anula efectele unui hamburger plin de grăsimi şi nu pot ţine locul exerciţiilor fizice pe care ar trebui să le facem cu toţii.

Până la urmă, nu poţi să-ţi protejezi sănătatea fără să depui un efort cât de mic.  

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter