De ce e important calciul în alimentaţia ta

De Libertatea pentru femei, pe

Calciul este al cincilea element ca pondere în organism, de unde şi nevoia constantă pentru acest mineral, în special pentru o femeie.

De ce e calciul un mineral esenţial?

99 % din cantitatea de calciu din organism se află în oase, deci calciul este principalul responsabil de buna funcţionare a acestora. Încă de la o vârstă tânără, trebuie să te îngrijeşti să ai un aport suficient de calciu, pentru că efectele negative pot apărea la ani distanţă, peste 40% din femei cu vârsta de peste 50 de ani fiind afectate de osteoporoză. Pe lângă componenta din oase, calciul ajută sistemul nervos şi muscular, iar recente cercetări arată că e posibil să prevină sindromul premenstrual.
Osteoporoză: Ce suplimente cu calciu poţi să iei

De cât calciu am nevoie şi de unde-l iau?

Cantitatea de calciu recomandată este de 1 200 – 1 500mg, pentru adolescente, femei însărcinate sau lehuze, de 1 000 mg dacă ai între 25 şi 50 de ani şi de 1 500 mg la menopauză, dacă nu urmezi alte tratamente hormonale. Laptele şi produsele lactate sunt cele mai cunoscute surse de calciu natural, dar un pahar de lapte conţine numai 315 mg de calciu , iar un iaurt, în jur de 260 mg, cantităţile fiind prea mici pentru a acoperi necesarul zilnic. Dintre legume, cele mai bogate în calciu sunt broccoli, nucile, alunele şi soia.

Cum iau suplimentele de calciu?

Calciul trebuie menţinut la un nivel constant în sânge, de aceea medicii prescriu deseori suplimente minerale. Cel mai bine este să optezi pentru un supliment care combină calciul cu alte minerale esenţiale metabolismului osos, precum magneziul şi zincul. Trebuie însă să fii atentă cu ce alimente şi băuturi iei suplimentele, pentru a fi sigură că se absorb în organism. Proteinele, lactatele, vitaminele D, C şi K, precum şi alimentele acide cresc absorbţia calciului. Din contră, cacaoa, spanacul, orezul nedecorticat şi pâinea cu tărâţe, ca şi alimentele prea alcaline, diminuează eficienţa acestor suplimente, aşa că lasă cel puţin o jumătate de oră între mese şi ingestia tabletelor cu calciu.
Sănătate: Calciul, inamicul obezităţii?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter