Medicamentul banal luat de gravide care poate întârzia vorbirea la copii

De Laura Davidescu, pe
Ce legătură este între banalul paracetamol și dezvoltarea vorbirii la copii? Un studiu recent efectuat de specialiștii de la Icahn School of Medicine - Mount Sinai demonstrează că există o legătură semnificativă statistic între utilizarea acestui antiinflamator banal și întârzierea dezvoltării vorbirii la copilașii cu vârsta de 30 de luni.

Studiul care face o legătură între nivelul de acetaminofen (substanța activă din medicamentul Paracetamol) din urina gravidelor și dezvoltarea vorbirii este primul de acest tip efectuat până în prezent.

Pe scurt, peste 700 de femei cu sarcina între 8 și 13 săptămâni au acceptat să declare câte tablete de Paracetamol au luat între momentul concepției și cel al debutului studiului și să ofere o probă de urină pentru determinarea concentrației de  medicament. Apoi, în momentul în care copiii lor au împlinit 30 de luni, li se testat nivelul de dezvoltare a vorbirii, lucru care se măsoară prin numărul de cuvinte cunoscute de copil la acel moment. Cei care au un vocabular mai redus de 50 de cuvinte sunt considerați ca având o întârziere în dezvoltarea vorbirii.

59% dintre gravide au luat Paracetamol în primul trimestru

Dintre gravidele participante la studiu, 59% au folosit Paracetamolul în primul trimestru de sarcină, iar întârzierea vorbirii a fost înregistrată la aproximativ 10 % dintre copii, atât fetițe, cât și băieței. Cu toate acestea, copilașii ai căror mame luaseră Paracetamol de mai mult de 6 ori aveau au 6 ori mai multe șanse să manifeste o întârziere în vorbire, în special în cazul fetițelor.

Per total, rezultatele sugerează că utilizarea acetaminofenului în timpul sarcini poate duce la o întârziere a vorbirii la copil.

Fiind vorba de un studiu prospectiv, urmează ca acești copii să fie din nou investigați la împlinirea vârstei de 7 ani.

Paracetamolul este un medicament vândut fără prescripție medicală și care se întâlnește într-o mulțime de medicamente antiinflamatorii, analgezice și antitermice, în special dintre cele utilizate pentru tratamentul răcelii și gripei.

Până acum, Paracetamolul a mai fost pus în legătură și cu alte efecte negative, precum agravarea crizelor de astm la copii, problemele hepatice sau autismul.

Legătura dintre paracetamol și dezvoltarea vorbirii e importantă

„Dată fiind prevalența utilizării prenatale a acetaminofenului și importanța dezvoltării vorbirii, descoperirea noastră, dacă va fi confirmată și de alte studii, sugerează că femeile gravide ar trebui să limiteze folosirea analgezicelor în timpul sarcinii”, spune dr Shanna Swan, cercetătoarea principală implicată în studiu, și adaugă: „este important să fim atenți la dezvoltarea limbajului, deoarece este un factor predictiv pentru alte probleme de dezvoltare neurologică a copilului.”

Sursa foto: Shutterstock

Citește și:

Boli care te fac să crezi că ești însărcinată, deși nu ești

Ce fel de mamă ești în funcție de zodie

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter