Efecte secundare când nu mai iei contraceptive

De Diana Zagrean, pe Ultimul update Vineri, 16 ianuarie 2015, 21:58

Dacă nu mai iei pilule contraceptive s-ar putea să experimentezi nişte senzaţii neplăcute şi nu numai, în timp ce corpul tău se reglează hormonal. Vezi care sunt efectele secundare când nu mai iei contraceptive.

Pilulele contraceptive pe bază de hormoni previn ovulaţia şi pot regla la mare precizie ciclul menstrual al unei femei.
Dacă te decizi, din anumite motive să nu mai iei pilula, s-ar putea să experimentezi tot felul de efecte secundare, mai mult sau mai puţin deranjante.
Sângerări
Sângerările între două menstruaţii poartă numele de spotting şi sunt normale, atunci când tocmai ai întrerupt tratamentul cu contraceptive orale.
Sângerările au loc din cauza reajustării hormonale, prin care corpul tău trece Corpul şi glandele se obişnuiesc repede cu dozele zilnice de hormoni şi durează o vreme până se autoreglează, după ce dozele au încetat să intre în sistem.
Ciclul ar trebui să-ţi vină după patru, până la şase săptămâni de la ultima pilulă contraceptivă, timp în care organismul tău revine la starea iniţială din punct de vedere al hormonilor sexuali.
Sarcină
Dacă nu mai iei pilule contraceptive şi nici nu foloseşti altă metodă de protecţie, s-ar putea să rămâi gravidă.
Teoretic, după încetarea tratamentului hormonal ai o fereastră de circa două săptămâni până la următoarea ovulaţie, dar unele femei au rămas însărcinate imediat după ce nu au mai luat pilulele contraceptive, deci este bine să foloseşti prezervativul dacă nu vrei copii chiar acum.
Amenoree
Unele femei experimentează lipsa ciclului menstrual după ce au încetat să mai ia pilula contraceptivă.
Acest lucru nu este foarte grav, dar nu trebuie să dureze mai mult de şase luni.
Dacă după trei luni de la încetarea tratamentului cu anticoncepţionale încă nu ţi-a venit ciclul, nu trebuie să te panichezi, dacă nu eşti însărcinată.
Dacă trec şase luni şi ciclul tău tot nu s-a reglat şi nu eşti gravidă, trebuie să mergi la un control ginecologic, să vezi ce se întâmplă cu corpul tău.
Sursa foto femeie ceas pat: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter