Chistul ovarian – cum să scapi de el

De Lumea Femeilor, pe

Clasic: ţi s-a depistat un chist ovarian – trebuie ţinut sub observaţie medicală, iar dacă nu «dă înapoi», iei anticoncepţionale sau te operezi. Medicina naturistă îţi oferă, însă, şi o a treia cale, mai blândă şi la fel de eficientă
Senzaţie de greutate în partea inferioară a abdomenului, menstruaţie neregulată şi cu dureri, dureri în timpul contactului sexual – toate aceste simptome duc cu gândul la un chist la nivelul ovarelor. O fi sau nu? Răspunsul fără greş ţi-l dă ecografia.

Se dovedeşte că este chist? Nu te alarma – este o afecţiune destul de frecventă, care degenerează rareori în cancer, dar trebuie ţinută sub observaţie şi tratată. Chisturile sunt de două feluri: funcţionale şi organice.

Portret-robot al inamicului

Chistul ovarian este o anomalie a procesului de ovulaţie. În mod normal, la începutul fiecărui ciclu menstrual, pe ovar creşte un folicul (foliculul este căsuţa ovulului). După câteva zile, foliculul se rupe, lăsând pe suprafaţa ovarului o cicatrice, pentru a elibera o ovocită, apoi se resoarbe. Uneori însă foliculul nu se rupe. Urmarea: în câteva luni se pot aduna câţiva foliculi diferiţi ca dimensiuni – acestea sunt chisturile.

Cu cât mai multe chisturi, cu atât mai puţine ovocite eliberate. Deci, cu atât mai puţine şanse de a rămâne însărcinată: ovarele polichistice sunt una din cauzele frecvente ale absenţiei ovulaţiei (deci şi ale sterilităţii). Dar se tratează!

Chisturile funcţionale

… apar la femeile cu activitate ovariană intensă. Iată mecanismul: foliculul format pe ovar se maturizează în ritm normal, dar activitatea hormonală este în avans şi dă prea repede „comanda” pentru eliminarea foliculului, aşa că acesta rămâne „sechestrat” în ovar. Cine se expune la acest risc? Femeile care nu sunt la menopauză şi nu folosesc pilula (cele două situaţii în care ovarele sunt „puse în repaus”), dar şi cele care urmează un tratament de fertilizare (situaţie în care ovarele sunt stimulate să producă, pe de o parte, foliculi anormal de mari sau cu mai multe ovocite; pe de altă parte, hormoni în cantitate prea mică sau care nu au forţa necesară ca să ajute la eliminarea foliculilor).

Chisturile funcţionale sunt benigne şi dispar, în general, cu tratament hormonal: medicul ginecolog prescrie o pilulă estroprogestativă sau progesteron simplu, pentru a pune ovarul în repaus între trei şi şase luni. Apoi repetă ecografia: dacă s-a resorbit, chistul a fost, într-adevăr, unul de natură funcţională. Dacă e tot acolo şi are peste 4 cm, trebuie înlăturat pe o cale chirurgicală: cea clasică (bisturiul) sau modernă – poţi alege, de exemplu, coelioscopia, metodă bazată pe folosirea laserului, cu avantaje certe: este mai blândă, mai puţin invazivă, nu lasă cicatrice, iar anestezia este mai uşoară, dar şi cu anumite riscuri: sterilitate, ciclu menstrual neregulat, dureri în partea inferioară a abdomenului, menopauză în avans.

Chisturile organice

Dacă iei anticoncepţionale sau eşti la menopauză şi ţi se detectează un chist, diagnosticul se îndreaptă, mai curând, spre chistul organic. Acesta nu se mai formează dintr-un folicul, ci din balonizarea altor celule ovariene. Cauzele sunt, în genere, activitatea sexuală anormală (prea mult sau prea puţin sex), aşa-zisele răceli, predispoziţia spre a face chisturi şi în alte organe (rinichi, ficat).

Benign, în general (dar nu întotdeauna!), chistul organic trebuie, şi el, extirpat, pentru a evita complicaţiile. În special după menopauză, când riscul de cancer ovarian creşte.

Risc de sterilitate?

S-au dus vremurile când chistul ovarian condamna la sterilitate! În ziua de astăzi, el poate fi operat în cele mai multe cazuri, conservându-se ovarul pe care s-a dezvoltat. Curaj, deci! Dacă vrei să (mai) ai copii şi ai şi vârsta potrivită, un chist recalcitrant nu îţi va răpi această bucurie.

3 remedii cu plante şi miere

Fitoterapia şi apiterapia lucrează perfect împreună contra chistului ovarian. Iată trei reţete – alege una pe gustul tău. Fiecare din ele dă rezultate şi singură (dacă faci cure de 10 zile pe lună, 5-6 luni la rând, timp de 2-3 ani), şi în paralel cu tratamentul alopat (în cure de 10 zile pe lună, urmate tot atâtea luni cât timp iei şi medicamentele prescrise de medicul ginecolog şi pe care le poţi începe în orice moment al lunii, independent de schema de administrare a tratamentului alopat). Combinând tratamentul alopat cu cel naturist, vindecarea survine mult mai repede.

Urzică, gălbenele, coada-şoricelului – câte 300 g; 4 linguri din acest amestec se infuzează într-un litru de apă.
Se consumă infuzia pe parcursul unei zile, adăugând câte 15 picături de tinctură de propolis la fiecare 250 ml de infuzie.
Ventrilică, urzică moartă, creţişoară, salvie – câte 300 g; 4 linguri din amestec se infuzează într-un litru de apă.
Se consumă: dimineaţa, adăugând câte 1 g de polen.
Coada-calului – 15 g, traista-ciobanului (planta) – 40 g, arnică (flori) – 20 g, coada-şoricelului (flori) – 30 g, cerenţel (rădăcină) – 20 g; se face decoct fierbând, timp de 10 minute, o linguriţă din amestecul de plante în 250 ml apă.
Se consumă: dimineaţa, cu o lingură de miere.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter