Ce este chistul ovarian și cum scapi de el

De Consuela Stratulat, pe

Dereglările menstruale pot apărea din multe cauze, dar una dintre ele este chistul ovarian. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie (Fertilia Medical Center), îți spune ce este un chist ovarian și cum scapi de el.
Chistul ovarian este o punguță cu lichid, care se formează pe ovare și care nu doare. De obicei, este descoperit în timpul unei ecografii endovaginale, al unui control de rutină sau când femeia se confruntă cu dereglări menstruale: când apar întârzieri ale ciclului sau sângerări în afara menstruației.
Chisturile ovariene apar din cauza dereglărilor hormonale și nu sunt maligne, dar pot reapărea după o perioadă. Orice femeie se poate confrunta cu această problemă, cu excepția celor care iau anticoncepționale.

Cum scapi de chisturile ovariene

Tratamentul diferă, în funcție de vârsta pacientei și mărimea chistului. Femeile care au sub 30 de ani vor scăpa de chist după administrarea unui tratament medicamentos pe o perioadă de trei luni. Pacientele peste 45 de ani, aflat la menopauză, vor fi supuse intervenției chirurgicale, iar medicul va efectua și o biopsie. De altfel, atunci când chistul nu dispare cu ajutorul medicamentelor, este recomandată operația și pentru femeile sub 30 de ani.
Video Robert Hanciarec. Filmare realizată la Fertilia Medical Center. Mulțumim pentru sprijin!
Foto: Shutterstock.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter