Thylane Blondeau, operată de urgență. „Anul trecut, un chist ovarian mi-a explodat. Iar acum…”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 20 octombrie 2021, 18:30

Thylane Blondeau, celebrul model francez supranumit la vârsta de 6 ani drept ”cel mai frumos copil din lume” trece printr-o perioadă delicată a vieții. Modelul, în vârstă de 20 de ani, are probleme de sănătate și a ajuns de urgență la spital pentru o intervenție chirurgicală. Medicii i-au decoperit un chist ovarian de circa 5-6 cm și au decis să o opereze de urgență.

Vedeta spune că mai avut în trecut probleme cu chisturile ovariene, iar acum a fost din nou nevoie de ajutorul medicilor.

„Anul trecut am fost supusă unei operații de urgență după ce un chist ovarian mi-a explodat în burtă. După 3 luni de la operație am început să am dureri iar și am crezut că este de la intervenție. Anul acesta am fost consultată de trei ginecologi, am vizitat patru centre de radiologie din Paris și toți mi-au zis același lucru: Nu-ți face griji. Nu ai nimic. Totul este doar în capul tău. Acum patru zile, am ajuns iar la urgențe pentru că mă durea burta îngrozitor. Mi s-a spus că totul e în regulă și să revin la control peste 2 – 3 luni”, a scris modelul, într-o postare pe pagina sa de Instagram.

“A doua zi, m-am dus din nou la doctor ;I mi-au descoperit un chist de 5-6 cm, așa că m-au trimis direct pe masa de operație.

Citeşte şi: Cum arată Thylane Blondeau, supranumită în copilărie “cea mai frumoasă fată din lume”, la 20 de ani

Azi sunt în sfârșit bine! Chiar începusem să cred că sunt nebună tot acuzând acele dureri de burtă. Sunt fericită că nu am renunțat. Medicii mi-au salvat viața! Le celor medicilor care au avut grijă de mine și care m-au ajutat să trec peste această problemă. Din această experiență am învățat că atunci când simți o durere în corp, trebuie să vezi cât mai mulți medici, ca să primești un diagnostic corect și să te vindeci. Chiar și cea mai mică durere poate să ascundă o problemă gravă”, a adăugat modelul.

Foto – Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter