Află ce afecţiuni provoacă durerile pelvine!

De Erika Chivu, pe

Uneori inofensive, alteori semn de urgenţă, durerile pelvine pot avea multe cauze. Află cum le poţi decoda şi când e cazul să consulţi medicul.
Durerile pelvine sunt localizate în partea inferioară a abdomenului, sub buric. Le poţi simţi pe una din părţi sau chiar pe mijloc. Iată ce pot însemna ele.

Ovulaţie dureroasă

 
La jumătatea perioadei dintre două menstruaţii s-ar putea să simţi dureri asociate ovulaţiei. Nu sunt semn de boală, ci de fertilitate. Durerea poate trece dintr-o parte în alta de la lună la lună sau poate rămâne pe aceeaşi parte mai multe luni la rând. La fiecare ovulaţie durerea nu ar trebui să dureze mai mult de câteva ore.

Apendicită

Inflamaţia apendicelui provoacă dureri ascuţite ce încep în zona buricului, apoi se deplasează în partea dreaptă a abdomenului – localizarea exactă depinde de vârstă şi de poziţia apendicelui. Durerea se înrăutăţeşte când mergi sau tuşeşti, dar şi atunci când apeşi uşor pe abdomen, apoi eliberezi brusc presiunea. Pot apărea şi vărsături, greaţă, febră uşoară.

Sarcină extrauterină

Ca şi apendicita, sarcina extrauterină este o urgenţă şi necesită tratament imediat, altfel se poate rupe una din trompele uterine. Durerea apare de obicei pe o parte a abdomenului, este ascuţită sau sub formă de crampe şi însoţită de sângerări vaginale, greaţă, ameţeli.

Boala inflamatorie pelvină

Complicaţie a infecţiilor venerice, boala inflamatorie pelvină se traduce prin inflamaţii la nivelul uterului, trompelor sau ovarelor. Durerea poate fi pe o parte sau în centru şi e însoţită uneori de febră, scurgeri vaginale anormale, durere la urinare sau în timpul contactului sexual.

Chist ovarian

În cazul unui chist ovarian, durerea pelvină ar putea să radieze către spate sau picioare şi uneori este însoţită de dereglări menstruale, senzaţia de abdomen plin, dureri la urinare sau în timpul scaunului, dureri la contactul sexual.

Citeşte în pagina următoare şi alte cauze ale durerilor pelvine!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter