Cancerul de col: Maladia care ucide în tăcere

De Libertatea pentru femei, pe

Preocupate de aspectul exterior, investim în acesta, ignorând ce ne macină din interior. Doar așa se explică faptul că, în ciuda avertismentelor, cancerul genital încă face mii de victime.
Este o boală care nu doare. Se instalează comod și nu își face simțită prezența decât atunci când este foarte târziu. Principalul vinovat pentru apariția ei este virusul Papiloma uman, așa-numitul HPV. Și este atât de ușor de depistat și de tratat în faze incipiente, printr-un simplu test Babeș-Papanicolau! Cu toate astea, vizitele la ginecolog și informațiile de specialitate încă sunt prea puține pentru o foarte mare parte a populației feminine de pe la noi. Așa se face că rezultatele statisticilor sunt înfricoșătoare: 40.000 de femei au cancer de col uterin, de 3 ori mai multe decât în Europa; 3.000 de cazuri noi apar anual, de 16 ori mai multe decât media europeană; 6 femei mor în fiecare zi din cauza acestei boli, de 4 ori mai multe decât în Europa!

► Cum lupți cu HPV?

Deși se știe că 99,7% dintre cazurile de cancer de col sunt cauzate de HPV, femeile nu au înțeles cât de importantă e vaccinarea, refuzând să-și protejeze măcar fiicele, dacă pentru ele este cam târziu. Or, HPV se transmite direct, prin contact sexual, dar nu numai, existând risc de infectare chiar și în absența activității sexuale! Dr. Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei, spune: „Vaccinurile și penicilina sunt leacurile care au schimbat fața lumii. E foarte important să acceptăm rolul de prevenție al vaccinurilor. Iar prevenția se referă, în primul rând, la educație, atât la cea primită în familie, la școală, cât și de la medicii de familie. Vorbesc despre educația mamelor, a adolescentelor și a femeilor pentru o viață sexuală cât mai curată și mai puțin împovărată de risc, pentru prezența la control, pentru vaccinare.” Pe de altă parte, dr. Gabriela Dincă, de la Maternitatea Polizu, susține: „Vaccinul nu previne doar cancerul de col, ci și numeroase leziuni precanceroase și extrem de multe boli care, netratate, duc la afecțiuni mai grave și mai costisitoare.” În condițiile în care nicio țară nu a renunțat la vaccinare, iar multe organisme internaționale, precum Organizația Mondială a Sănătății, Comisia Europeană și Parlamentul European, recomandă vaccinarea împotriva HPV, de ce rămânem noi fruntași la mortalitate? Este chiar atât de greu să mergem periodic la ginecolog, să facem anual testul Babeș-Papanicolau, singurul capabil să depisteze modificări ale celulelor de la nivelul colului uterin?

► CINE RISCĂ

Ai început viața sexuală foarte timpuriu? Ai avut mai mulți parteneri sexuali de-a lungul timpului și nu ai folosit întotdeauna protecție? Ai la activ avorturi multiple? Ai născut de multe ori? Ești fumătoare? Ai luat anticoncepționale timp îndelungat? Ai suferit de infecții genitale netratate sau de boli cu transmitere sexuală? Ți s-au depistat la nivelul colului leziuni suspecte? Ai fost diagnosticată cu infecție cu HPV sau cu virus herpetic? Dacă ai răspuns afirmativ chiar și numai la o singură întrebare dintre cele enumerate mai sus, trebuie să mergi la medic și să iei măsuri de precauție, căci există o doză de risc de a dezvolta cancer de col.

ÎNTREABĂ-TE DE SĂNĂTATE!

Fundația „Renaşterea” pentru Educaţie, Sănătate şi Cultură, membră a Coaliției de Prevenire a Cancerului de Col Uterin din România, desfășoară un proiect amplu de diagnosticare mobilă gratuită a cancerului de sân și de col, program început în 2008. Până acum, Unitatea Mobilă de Diagnostic a ajuns în peste 50% dintre judeţele ţării, iar rezultatele sunt îngrijorătoare. 10,5% dintre femeile investigate au fost declarate suspecte de cancer de col uterin! Peste 70% dintre femei au infecţii genitale complexe, care necesită tratament de specialitate. Foarte grav este faptul că peste 63% dintre paciente au făcut două sau mai multe întreruperi de sarcină, iar 7%, peste 10 avorturi!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter