Cum se face corect autopalparea sânilor, pentru a depista cancerul de sân

De Unica.ro, pe

Cel mai important pas în prevenția cancerului de sân este autopalparea, care poate depista boala în stadiile incipient.

Peste 90% dintre cazurile de cancer mamar sunt tratate cu succes atunci când sunt depistate în stadii incipiente, iar 70% dintre cazurile de cancer de sân sunt descoperite prin autoexaminare, conform unui comunicat de presă al campaniei „Are nevoie de tine. Vorbește cu ea!”.

Femeile din București au ocazia să învețe gratis cum se face corect autopalparea sânilor în mod corect. Lecțiile au loc în Centrul Comercial Carrefour Orhideea, ca partea a campaniei „Are nevoie de tine. Vorbește cu ea!”. Programul lecțiilor de autopalpare a sânilor este următorul: 13-15 octombrie (14:00 – 20:00) și 16-17 octombrie (10:00 – 20:00). Studente de la Facultatea de Medicină din București vor învăța femeile să își facă autopalparea sânilor, cu ajutorul unor mulaje anatomice sub formă de sâni și al unui clip video.

Mai jos poți descoperi mai multe sfaturi despre cum poți realiza corect palparea la tine acasă, potrivit experților din spatele campaniei „Are nevoie de tine. Vorbește cu ea!”:

Când se realizează autopalparea sânilor

În primul rând, dacă ai încă menstruație, încearcă să îți faci examinarea la 5 – 7 zile după perioada de menstruație, când sânii sunt mai puțin tensionați. Ideal ar fi în aceeași zi a lunii. Dacă ești la menopauză, fixează-ți o zi pe lună (de ex. prima zi a lunii sau data ta de naștere).

Cum se realizează autopalparea sânilor

Privește-ți sânii într-o oglindă, în timp ce ții mâinile pe lângă corp și apoi în șolduri. S-ar putea să te ajute să faci examinarea la duș după aplicarea unui gel de duș sau a unui ulei de piele. Pune un braț în spatele capului, iar cu cealaltă mână palpează-ți sânul. Ține palma întinsă și folosește vârfurile degetelor. Apasă ferm și asigură-te că acoperi treptat toată zona sânului.

Ca să nu îți scape nicio suprafață, folosește mișcări concentrice – în sensul acelor de ceasornic, radiale – dinspre mamelon spre axilă, precum și de sus în jos. Repetă această procedură și la celălalt sân. Apoi repetă procedura stând culcat. Nu uita să palpezi și în zona axilei și să controlezi și mamelonul – pipăie-l, apasă-l cu două degete delicat, ca să verifici dacă curge ceva din el. 

La ce trebuie să fii atentă

Te rugăm să observi cu atenție orice modificare apărută de la lună la lună și să urmărești nu doar nodulii, ci și următoarele lucruri: orice modificare de formă, culoare sau dimensiune a sânilor, precum și de textură a pielii: încrețitură, gropiță, roșeață, aspect de „coajă de portocală”. 

La mamelon și areole să fii atentă dacă și-au schimbat culoarea, poziția, dacă mamelonul e întors (ascuns la interior în loc să fie la exterior), dacă curge (fluide apoase, lăptoase, galbene ori cu sânge).

În timpul examinărilor lunare o să te obișnuiești cu aspectul sânilor și o să observi imediat orice modificări și anomalii.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter