A fost diagnosticat cu cancer, dar străbate mii de kilometri cu bicicleta dintr-un motiv impresionant

De Amelia Matei, pe
Chuck Wakefield, un bărbat în vârstă de 71 de ani din Dallas de profesie medic dentist, a fost diagnosticat în 2003 cu mielom multiplu, o formă rară de cancer al sângelui. De atunci, Chuck a decis să străbată toată America pe două roți, cu un scop clar.

Dincolo de recunoștința pe care o simte zi de zi pentru că încă are un corp cu potențial, pacientul diagnosticat cu cancer merge cu bicicleta din Los Angeles, în California, până în Fairfield, în Connecticut pentru a strânge bani pentru cercetările legate de cancer.

„Când ești diagnosticat, ți se spune că este incurabil, dar rata de supraviețuire este mare, iar șansele ar putea crește și mai mult dacă s-ar investi și mai mult în cercetare. Cheia către strângerea de fonduri stă în donații, acesta fiind și motivul pentru care mergem cu bicileta. Suntem o echipă de șase oameni și mergem peste tot prin America. Fiecare dintre noi are o legătură cu mielomul multiplu, dar eu sunt singurul care și are acest diagnostic”, a explicat Chuck.


Mielumul multiplu, cunoscut și sub denumirea de boala Kahler, este o formă incurabilă, rară și foarte agresivă de cancer al sângelui, care afectează oasele, rinichii și celulele roșii din sânge. În cele mai multe cazuri, se impune un transplant de măduvă, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Chuck Wakefield.

În ultimii 14 ani, de când a fost diagnosticat cu acest tip de cancer, Chuck a făcut chimioterapie, apoi transplantul de măduvă. După o perioadă, cancerul a intrat în remisie, iar bărbatul a decis atunci să urce muntele Kilimanjaro. Trei ani mai târziu, boala a revenit, dar bărbatul a luptat din nou cu boala. Acum, cancerul a intrat din nou în remisie, iar Chuck încearcă să ăi ajute pe ceilalâi pacienți diagnosticați cu această boală.

„Am fost dentist, iar atunci când vorbesc cu oamenii îmi place că nu sunt doar un alt medic în halat alb ci unul dintre ei. Când văd o cameră plină cu oameni bolnavi care se întreabă , vreau să îi ajut cum pot”, a spus ciclistul în vârstă de 71 de ani.

„Pentru a putea lupta cu boala, trebuie să începi prin a face schimbări în stilul tău de viață. Cu toții facem celule canceroase în fiecare zi, însă organismal nostru le învinge. Depinde de tine ce alegi să faci după ce afli diagnosticul. Renunță la a citi sfaturi de pe Internet”, a conchis el.

Citește și – Povestea emoționantă a tinerei care a fost diagnosticată cu cancer. Ce a făcut în doar 13 zile

Citește și – A învins cancerul cervical, iar acum dezvăluie simptomele banale pe care nu trebuie să le ignori

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter