5 lucruri despre homeopatie pe care poate nu le știai

De Laura Davidescu, pe Ultimul update Vineri, 29 aprilie 2022, 14:54
În ciuda faptului că sunt disputate,  produsele farmaceutice homeopatice dau rezultate în tratarea multor boli sau ameliorarea unor simptome. Iată câteva lucruri despre homeopatie pe care ar trebui să le știe orice pacient informat.

Homeopatia este un sistem de tratament al medicinei complementare, în care simptomele organismului sunt tratate prin doze infinitezimale, diluate de mii și mii de ori, din substanțe naturale care, în doză mare, ar produce exact simptomul respectiv. Farmacologia homeopată a fost pusă la punct în urmă cu peste 200 de ani, de către medicul german Samuel Hahneman. Ea este folosită pe scară largă în țări precum Germania, Franța, Austria sau India, aceasta din urmă numărând peste 200 000 de medici homeopați, adică jumătate din numărul specialiștilor în homeopatie din întreaga lume.

Remediile homeopate sunt medicamente

Multă lume nu știe că homeopatia se folosește de medicamente, nu de leacuri oarecare. Sunt chiar mulți medici care nu știu asemenea lucruri despre homeopatie. Datorită strădaniilor fraților Boiron, doi farmaciști francezi, din 1965 homeopatia este parte a farmacopeei franceze, existând toate referințele necesare în privința materiei prime și a ghidurilor de bune practici de fabricație pentru produsele homeopate. Astfel, fiecare produs homeopat are o calitate standardizată, în special în privința cantității principiului activ. Până și faimoasa FDA americană a certificat aceste produse ca fiind medicamente de calitate, iar din 1995 produsul homeopat e reglementat la medicament la nivelul organismelor europene.

Granulele pot fi atinse

Multă lume crede că principiul activ homeopat se află doar la suprafața granulelor din doze, dar acesta e un mit! Granulele de Oscilococcinum, de exemplu, sunt confecționate în straturi de zaharoză și lactoză, ceea ce permite penetrarea diluției homeopate până în centrul granulei.

E de preferat ca granulele să fie înghițite supte pe stomacul gol, pentru că unele substanțe precum menta sau cafeaua irită papilele gustative și interferă absorbția, dar nu e obligatoriu – de exemplu, animalelor li se pun remediile în mâncare și funcționează și așa!

Poți face concomitent și tratament homeopat, și alopat

Până în urmă cu ceva timp, farmaciștii te întrebau ce fel de tratament preferi, iar medicii erau fie alopați, fie homeopați. În prezent, din ce în ce mai mulți specialiști din domeniul medical se folosesc de atât de tratamente și tehnici ale medicinei clasice, alopate, cât și de efectele complementare ale homeopatiei

În Franța, de exemplu, 61% dintre medicii generaliști prescriu regulat sau ocazional medicamente homeopate, două din trei moașe recurg constant la homeopatie și există 400 de centre medicale care oferă consultații de homeopatie. Și elvețienii sunt adepți ai homeopatiei, tratamentele fiind și decontate de asigurările de sănătate.

Homeopatia nu are efecte adverse

Medicamentele homeopatice sunt potrivite ca tratament de primă intenție pentru toată lumea: copii, adulți, bătrâni, femei însărcinate, sugari. Există reacții adverse sau efecte secundare la primele runde de tratament, dar asta nu pune viața în pericol, ci este doar un semn că organismul reacționează și este pe calea cea bună

La copii, tratamentul homeopatic funcționează mai rapid

Nu există o explicație demonstrată științific pentru acest lucru, însă teoriile specialiștilor spun că este vorba de faptul că simptomele sunt tratate mai din timp. Cu cât vechimea unei patologii este mai mare, cu atât organismul va reacționa mai greu, deci nu este neapărat o problemă de vârstă. Din acest motiv, atunci când se încearcă vindecarea unui simptom vechi, pacientul trebuie să aibă răbdare și să nu renunțe prematur la tratamentul homeopatic, care nu îl poate vindeca peste noapte.

Homeopatia este utilă în tratarea cancerului

Folosite de mult timp în obstetrică, medicamentele homeopate au început să fie utilizate ca tratament de susținele pentru a ajuta pacienții diagnosticați cu cancer să suporte mai bine efectele adverse ale tratamentului radio sau chimioterapic. Astfel, homeopatia completează tratamentul alopat, îmbunătățind calitatea vieții bolnavilor de cancer.

Alte lucruri de menționat despre homeopatie sunt că ea poate trata și afecțiuni, precum alergia la polen, durerile de cap, herpesul sau reumatismul, dar trebuie reținut faptul că vorbim de un tratament de durată, care însă reduce numărul, durata și intensitatea crizelor acestor probleme de sănătate cronice.

Sursa foto: Laboratoarele Boiron

S-ar putea să te intereseze și:

Tratează natural alergiile. Iată cum

Homeopatie: cum tratezi afecțiunile de sezon

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter