Cum să-ți convingi iubitul să te ceară de soție, de Sărbători

De Sandra Sarbu, pe

Vă iubiți, aveți o relație frumoasă, aveți multe planuri și deja locuiți împreună… dar parcă ceva lipsește!
Multe femei visează încă din adolescență la o nuntă frumoasă, la o căsnicie împlinită alături de bărbatul iubit, însă el parcă nu dă niciun semn în această direcție. Uite ce poți face ca să-l convingi să te ceară de soție de Sărbători.

De ce nu mai vor bărbații să se căsătorească?

Dintotdeauna femeile au fost cele care și-au dorit să devină soții mai des și mai devreme decât își doresc partenerii lor. Dar acum, specialiștii spun că situația este mult mai pregnantă și tot mai mulți bărbați evită căsătoria, de vină fiind chiar independența mult dorită a femeilor. Dacă până acum bărbatul avea rolul de protector al familiei și era cel care susținea financiar, acum și femeia poate face același lucru, iar rolul lui nu mai este la fel de clar. Bărbatul nu mai simte că partenera sa are la fel de multă nevoie de el, așadar nu mai vrea neapărat să devină un pilon al familiei.

Nu îl forța!

Foarte important în acest caz este să nu îl forțezi să te ceară în căsătorie, mai ales dacă nu este sigur că vrea acest lucru – și probabil că nu veți avea o căsnicie prea fericită dacă până la urmă spune da, însă fără să își dorească acest lucru cu adevărat. Asta înseamnă să nu îl bați la cap constant că vrei să-i fii soție și să nu faci tot felul de aluzii subtile despre căsătorie, pentru că și acestea sunt la fel de enervante. Pe de altă parte, ca să-l poți convinge, îi poți arăta cât de bună poți fi tu în calitate de soție.

O femeie știe de la început

Chiar dacă sunteți împreună de doar un an, tu știi încă de la început dacă relația voastră are potențial de mariaj sau nu. Psihoterapeuții spun că o femeie își poate da seama de acest lucru,însă de multe ori nu este sinceră cu ea însăși și rămâne într-o relație de lungă durată deși știe că nu va avea finalul pe care ea și-l dorește atât de mult.

Se teme de un răspuns negativ

Chiar dacă aveți o relație de câțiva ani buni și sunteți fericiți împreună, dar el nu te-a cerut de soție, s-ar putea să se teamă că îl vei refuza, așa că amână momentul cât poate de mult. În acest caz, gândește-te la semnalele pe care i le transmiți: te joci mult cu el, ai momente când nu își poate da seama dacă vorbești serios sau nu, ai momente când ești copilăroasă sau pur și simplu răutăcioasă? Atunci s-ar putea să creadă că nu îți dorești să duceți relația de cuplu mai departe, iar soluția ar fi să ai grijă cum comunici cu el și ce semnale îi transmiți.

Se teme de lipsa de sex

De câte ori nu ai auzit și tu gluma aia, cum că nu veți mai face sex după ce vă căsătoriți? Ei bine, lucrurile nu vor sta așa decât dacă le lăsați, însă dacă într-adevăr vreți un mariaj reușit, veți fi atenți la toate aspectele importante ale relației. Dar înainte să ia decizia să te ceară de soție, un bărbat se va gândi mult și bine la viața lui sexuală alături de tine: cum a fost până acum și cum va fi de acum înainte. Sexul poate fi la fel de important pentru tine, ca și pentru el, dar în cazul unei femei, dacă nu face sex câteva săptămâni pentru că a fost stresată sau prea obosită, asta nu este o problemă, însă pentru un bărbat, sunt multe semne de întrebare. Asta nu înseamnă că trebuie să faceți sex ori de câte ori are el chef, însă îi poți explica în mod clar de ce nu poți în anumite momente. În plus, există și alte moduri în care îi poți arăta că încă îl dorești la fel de mult ca înainte.

Latura feminină lipsește din ecuație

Pe vremuri bărbații își cereau partenerele în căsătorie pentru că aduceau în relație ceea ce ei nu aveau. Acum, independența femeilor le-a adus pe ele la egalitate cu bărbații, iar ei nu mai au același rol într-o căsnicie, așadar nu mai simt ideea de căsătorie atât de importantă. Așadar, o idee bună ca să-l convingi să te ceară de soție este să-i arăți și latura ta feminină. La serviciu poți fi afacerista model, dar când te întorci acasă, fii femeia dulce și sensibilă de care s-a îndrăgostit, fără să-l bați la cap sau să-i dai sfaturi de serviciu și așa mai departe. Adu în relația voastră ceea ce el nu aduce și lipsește.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter