Cand parintii se despart

De Unica.ro, pe

Daca ai decis ca nu mai ai resurse pentru a merge mai departe si divortul este singura optiune care ti-a ramas, este momentul sa-ti informezi si copilul despre decizia luata. Iar asta cu mare grija!
Asigura-l ca veti ramane in continuare mama si tatal lui si il veti iubi ca si pana acum. Pentru tine urmeaza o perioada grea, dar gandeste-te ca pentru copilul tau va fi si mai grea, pentru ca tu si tatal lui sunteti singurul univers pe care il cunoaste. Iar acum acest univers se rupe in bucati…

Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa minimalizezi suferinta copilului, legata de aceasta experienta traumatizanta care poate fi divortul:  

1. Modul in care copilul tau va afla despre divortul parintilor sai ii poate influenta dezvoltarea pe mai departe, asa ca iti recomand sa stabilesti impreuna cu sotul tau un moment in care amandoi puteti sa discutati, simultan, cu copilul. Fereste-te sa-i dai prea multe explicatii cu privire la motivele divortului, nu il invinui pe tatal lui si nici nu lua vina asupra ta. „Uneori oamenii mari iau decizia sa traiasca separat” ar putea fi suficient.

2.Trebuie sa stii ca puiul tau simte ca lucrurile nu merg bine intre tine si partenerul tau cu mult inainte de momentul in care tu decizi sa-l anunti despre divort. Exista posibilitatea ca el sa se considere raspunzator pentru separarea voastra si sa incerce tot soiul de tertipuri pentru a va readuce din nou impreuna. De aceea iti revine sarcina s ail asiguri ca nu este vina lui si orice ar incerca sa faca, tu nu iti vei schimba decizia.  

3. Daca tu si sotul tau aveti momente de indoiala cu privire la decizia luata,  nu vorbiti despre ele in prezenta copilului, pentru ca astfel nu faceti decat sa se intaresca negarea divortului de catre copil.

4. Chiar daca sotul tau te-a ranit sau te-a dezamagit profund, e foarte important sa faci eforturi ca sa nu-l vorbesti niciodata de rau pe tatal copilului in fata acestuia. De asemenea ai grija  ca nici ceilalti din jurul copilului sa nu faca acest lucru.

5. Nu-ti folosi niciodata copilul pe post de moneda de schimb intre tine si sotul tau, in cazul unui partaj.

6. Timpul petrecut de copil cu fiecare dintre voi ar trebui sa fie relativ egal, de aceea este bine sa te gandesti impreuna cu sotul tau la o custodie comuna in care copilul tau sa aiba acces la toti bunicii si la toate rudele si sa simta cat mai putin consecintele faptului ca voi ati decis sa nu mai formati un cuplu. 

7. Pe  toata perioada divortului raspunde-i copilului la toate intrebarile pe care ti le adreseaza, incercand sa-i explici cat mai pe intelesul lui ceea ce se intampla; este bine sa-l incurajezi sa exprime liber ceea ce simte si ceea ce crede despre ce se intampla. Nu incerca sa impovarezi copilul cu ceea ce simti tu, nu amesteca lucrurile!

Pe ansamblu, copilul tau va trece mult mai bine prin acest proces al schimbarii daca va fi implicat, informat si consultat (in limitele adecvate varstei lui) cu privire la tot ce se intampla.

D-na psiholog Loredana Ionascu poate fi contactata pe adresa terapie.cuplu@yahoo.com

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter