Găseşte-ţi iubit de Valentine′s Day!

De Stela Moisescu, pe

Valentine′s Day se apropie cu paşi repezi şi, chiar dacă nu recunoşti, ţi-ar plăcea să alungi singurătatea şi să fii în prezenţa unui bărbat de Ziua Îndrăgostiţilor.
Aşadar, ai la dispoziţie mai puţin de o lună de zile, pentru a face rost de o întâlnire şi, de ce nu, de un iubit pentru Valentine′s Day…

În această misiune nu contează doar contextul în care te afli, ci şi modul în care tu acţionezi. Iată câteva sfaturi utile şi uşor de pus în practică pentru ca Ziua Îndrăgostiţilor să nu te prindă singură.

Pregăteşte-te pentru Valentine′s Day

Nu ai nevoie de un bărbat pentru a fi fericită, însă ai nevoie de o stare de bucurie pentru a atrage un bărbat.

Elena Maria Ivănescu, psiholog şi psihoterapeut, te sfătuieşte să-ţi rezervi timp începând din acest moment pentru mici plăceri precum citirea unei cărţi, schimbarea look-ului sau redecorarea locuinţei.

„Starea de mulţumire şi bucurie îţi va lumina chipul şi vei atrage privirile”, spune psihologul.

Nu te feri să ceri ajutorul!

Găsirea unui partener pentru Valentine′s Day poate fi o misiune dificilă, aşa că anunţă-ţi prietenele, rudele ori colegele de serviciu că îţi doreşti să cunoşti diferiţi pretendenţi. Nu-i nicio ruşine să apelezi la persoanele în care ai încredere.

„E posibil ca o cunoştinţă să cunoască un bărbat, singur şi el, care ar putea să-şi dorească la rândul lui o parteneră de Valentine′s Day”.

Ia în considerare site-urile de dating şi întâlnirile „aranjate”

Psihologul te încurajează să apelezi la orice metodă decentă şi de bun-simţ de a cunoaşte un bărbat, chiar dacă vorbim de controversatele site-uri de dating sau blind date-uri. Trebuie totuşi să pui de fiecare dată siguranţa ta pe primul loc, aşa că nu dezvălui oricui datele tale personale pe internet şi ai grijă ca blind date-ul să fie aranjat de o persoană de încredere.

Ivandescu te avertizează şi asupra pericolelor emoţionale. În ambele cazuri tinzi să-ţi formezi o părere despre bărbatul pe care urmează să-l întâlneşti, părere ce poate să nu coincidă cu realitatea. Chit că vorbim de internet, unde bărbatul îţi poate arăta numai ceea ce vrei tu să vezi sau de blind date-uri unde cunoştinţele comune ţi-l pot descrie subiectiv, tu rişti să fii dezamăgită.

Totuşi, dacă eşti adepta zicalei „Nu rişti, nu câştigi!”, merită să încerci ambele opţiuni.

Uită de cluburi şi baruri, lărgeşte-ţi orizontul

Aşa e, intri într-un club sau bar şi ai mari şanse să pleci acasă cu un bărbat. Tot la fel de mari sunt şansele ca el să fii ieşit din viaţa ta mai repede decât mahmureala.

Aşadar, e cazul să lărgeşti orizontul dincolo de cluburi şi baruri, dacă vrei un partener de Valentine′s Day şi nu numai.

Psihologul îţi recomandă acele locuri ce-ţi creează o stare de bine, entuziasm şi optimism sau care unesc oameni ce împărtăşesc un hobby ori o pasiune.

„Spectacolele de orice gen, lansările de carte, pârtiile de schi, sălile de sport, piscinele, festivalurile în aer liber, librăriile cu spaţii pentru lectură, cursurile de dans pentru adulţi, ceainăriile şi cafenelele, expoziţiile de artă, restaurantele sau petrecerile date de rude şi prieteni- toate sunt ocazii bune de a cunoaşte un bărbat pe placul tău”.

Fixează ţinta şi ţinteşte

Ei bine, multe sfaturi se opresc la găsirea bărbatului potrivit, iar tu te întrebi ce poţi face în continuare, pentru a obţine o viitoare întâlnire.

Să spunem că l-ai ochit deja. Psihologul Ivanescu te sfătuieşte cum poţi proceda mai departe:

„Primul meu sfat ar fi să-i întâlneşti privirea. Dacă aveţi o cunoştinţă comună roag-o fără ezitare să vă facă cunoştinţă. În cazul în care nu este posibil acest lucru încearcă să te apropii de el pentru a te face din nou remarcată. Poţi intra în vorbă cu el în legătură cu un subiect abordat în grupul său de prieteni”.

Cu alte cuvinte, Ivanescu îţi recomandă să-i dai semnale clare că te interesează persoana lui, dar cu o îndrăzneală calculată şi un comportament moral.

Nu lăsa timiditatea să-ţi stea în drum

De câte ori n-ai auzit sfatul „Renunţă la timiditate şi vei obţine întâlnirea mult visată! „. De timiditate nu suferă doar adolescentele, ci şi femeile mature. Aşadar, acceptă-ţi timiditatea şi învaţă să o ţii sub control atunci când vine vorba de interacţiunea cu sexul opus.

„Timizii au o stimă de sine redusă şi se gândesc mereu că orice pas ar face, acesta este sortit eşecului. Ei se gândesc la respingere chiar şi numai în cazul unei discuţii. Ei tind să fie perfecţionişti şi au un simţ autocritic acerb”, descrie psihologul.

Iată ce sfaturi îţi oferă Ivanescu în cazul în care descrierea de mai sus ţi se potriveşte:

Încearcă, în ciuda temerilor, să-l abordezi pe bărbatul ce ţi-a trezit interesul.

Nu anticipa eşecul.

Nu-ţi mai fie teamă de eventualele critici ale celor din jur.

Nu-ţi imagina ce gândesc ceilalţi despre tine, mai ales dacă presupui că există numai gânduri nefavorabile.

Zâmbeşte, creează un contact vizual şi comunică deschis.

Nu lua refuzul ca pe o tragedie

„Femeia poate trece peste refuz mai uşor sau mai greu, în funcţie de felul în care a fost refuzată, de echilibrul ei psihic şi în funcţie de scala ei de valori”, precizează psihologul.

Mai precis, dacă bărbatul a formulat un refuz jignitor şi lipsit de eleganţă, îţi vei reveni mai uşor, pentru că refuzul nu vine din partea unui bărbat de „cursă lunga”. În schimb, dacă ai fost refuzată în termeni de respect, sentimentul de părere de rău va dăinui mai mult timp, avertizează Ivanescu. În acest caz, mărturiseşte totul prietenelor, oricât de penibil ţi s-ar părea, pentru a te mai „uşura”.

Mai important, lasă în urmă orice refuz şi concentrează-te asupra noii tale ţinte.

Foto:
Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter