Când este Valentine’s Day în 2022. Tradiții și obiceiuri din toată lumea!

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Vineri, 11 februarie 2022, 10:10

Luni, 14 februarie este ziua în care sărbătorim Valentine’s Day în 2022. Data acestei sărbători este deosebit de veche și este legată de începuturile creștinismului la Roma. Cu toate că 14 februarie este o zi plină de dragoste și bucurie, întâmpinată cu flori și ciocolată, Valentine’s Day are la origini sacrificiul unui preot tânăr care ocrotea îndrăgostiții.

Cuprins

Valentine’s Day este Ziua Îndrăgostiților în toată lumea creștină, iar românii au adoptat și ei această sărbătoare pe data de 14 februarie, bucurându-se de petreceri, de întâlniri romantice și declarații de dragoste.

În calendarul ortodox, ziua Sf. Valentin este de fapt data de 30 iulie, iar data de 14 februarie este praznicul lui. Cu toate acestea, tradiția a transformat ziua martiriului său într-o sărbătoare închinată iubirii și iertării.

Povestea frumoasă și tristă a Sfântului Valentin

Cu toate că Valentine’s Day este asociată azi cu iubirea, trandafirii roșii și ciocolata, în data de 14 februarie 269 tânărul episcop roman Valentin a fost torturat și decapitat pentru credința lui puternică în religia creștină. Ziua în care tânărul preot a fost martirizat a devenit cu timpul o sărbătoare simbol a iubirii, deoarece Sf. Valentin a fost ocrotitorul îndrăgostiților și al tinerilor căsătoriți.

Povestea creștină spune că episcopul Valentin din Iteramna, orașul italian Terni de azi, ar fi fost un bun creștin, foarte pios și foarte generos cu tinerii credincioși. El avea obiceiul de a-i cununa după ritualul creștin și le dăruia flori din grădina sa pentru a marca bucuria evenimentului.

În vremurile lui, însă, împăratul Claudius al II-lea a scos căsătoria în afara legii, deoarece legea îl împiedica să cheme la oaste bărbații tineri care aveau neveste și copii. Episcopul Valentin a continuat să îi cunune în secret pe tinerii care aveau nevoie de el, dar taina lui s-a aflat și a fost aruncat în închisoare.

Originea bilețelelor de dragoste

mesaj frumos de valentine day

Până și după zidurile închisorii, tânărul episcop îi îndruma pe îndrăgostiți și îi ajuta scriindu-le mesajele de dragoste pentru iubitele lor. Legenda spune că tânărul episcop a convertit-o la creștinism pe fiica unuia dintre gardienii lui, care s-a îndrăgostit de tânărul preot.

Cei doi corespondau adesea, iar Sf. Valentin se semna la sfârșitul scrisorilor cu expresia ”Al tău Valentin” care avea să devină cu timpul tot mai folosită în scrisorile de dragoste trimise de tineri cu ocazia zilei de 14 februarie.  

Din nefericire, împăratul a prins de veste că Sf. Valentin îi încuraja pe tineri să se căsătorească în secret și a dat poruncă să fie omorât în ziua de 14 februarie 269. Câteva secole mai târziu, episcopul italian a fost sanctificat și este azi considerat patronul îndrăgostiților.

Ziua Îndrăgostiților și vechile sărbători închinate iubirii

Sărbătoarea Sf. Valentin a coincis o vreme cu Lupercalia, petrecerile care se țineau în Imperiul Roman în cinstea zeului Lupercus sau Faunus, considerat zeul fertilității, al animalelor și al pădurilor.

În timpul acestor zile de sărbătoare, între 13 și 15 februarie, tinerii romani ieșeau pe străzi cu vin, se întâlneau să danseze și să se distreze, iar preoții păgâni făceau sacrificii în numele zeului. Apoi loveau ușor cu biciul pe tinerii care participau la ritualuri, în special pe tinerele femei, pentru a fi fertile și pline de iubire.

Lupercalia avea să fie interzisă pe măsură ce religia creștină a cucerit Imperiul, iar împărații romani au îmbrățișat credința în Dumnezeu și noile sărbători creștine.

Iar sărbătoarea din data de 14 februarie a fost instituită de regele britanic Henric al VIII-lea abia în anul 1537. El a declarat în mod oficial ziua Sf. Valentin sărbătoare populară și este cunoscută în toată lumea drept Valentine’s Day.

Curiozități mai puțin știute despre Ziua Îndrăgostiților

Din cauza morții violente pe care a avut-o tânărul episcop Valentin, în perioada Victoriană îndrăgostiții nu semnau bilețele de dragoste pe care le trimiteau fetelor. Tinerele trebuiau să ghicească cine era ”Valentinul” care le făcea curte, dacă nu îl cunoșteau deja.  

În Evul Mediu, în anumite comunități din Marea Britanie, fetele care doreau să își găsească ”un Valentin”, își scriau numele pe bilețele și le puneau într-un vas. Bărbații singuri alegeau câte un bilețel din vas și le invitau pe fetele respective să le fie partenere la petrecerea de Sf. Valentin. Ei purtau bilețele prinse la vedere pe mâneca hainei. Unele perechi își găseau astfel dragostea și se căsătoreau.

Ciocolata a devenit desertul simbol al acestei sărbători după ce, la începutul anilor 1800, medicii recomandau femeilor să mănânce bomboane de ciocolată pentru a uita suferințele din dragoste. În ziua de azi, peste 35 de milioane de cutii de ciocolată sunt vândute de Sf. Valentin în lume.

Peste 75% dintre bărbați cumpără flori de Sf. Valentin, iar soiul preferat sunt trandafirii roșii. Aceștia nu sunt deloc un simbol modern al iubirii. Ei erau florile preferate ale zeiței Venus și reprezentau dragostea încă din vremurile antice. Dacă bărbații preferă să cumpere flori, femeile sunt cele care cumpără cele mai multe cadouri. Peste 85% dintre darurile oferite de Sf. Valentin sunt achiziționate de femei, inclusiv pe cele pe care ar trebui să le cumpere partenerii lor.

Ce cadouri se oferă în mod tradițional de Valentine’s Day

Cine caută un dar special, îl va găsi mai ușor dacă ține cont de cele mai importante simboluri de Sf. Valentin. Ziua Îndrăgostiților s-a îndepărtat de semnificația originală a sacrificiului făcut de Sf. Valentin, dar esența ei a rămas aceeași. Cu toții trebuie să credem în dragoste!

Cadourile cu inimioare

Când este Valentine’s Day în 2022. Tradiții și obiceiuri din toată lumea!

Oricât ar părea de banale azi, cadourile cu inimoare de toate felurile și formele sunt la mare căutare de Ziua Îndrăgostiților. Multă vreme s-a crezut că inima este sediul tuturor sentimentelor și mai ales al iubirii, astfel că ea a devenit un simbol universal încă din Evul Mediu. Inima simbolizează pasiunea, dăruirea, generozitatea și speranța.

Trandafiri și toporași

Se spune că printre cele mai frumoase simboluri de Sf. Valentin se numără trandafirii roșii și roz. În această zi se oferă foarte multe flori, mai ales trandafiri pentru că ei reprezintă adevărata dragoste. Un singur trandafir roșu sau roz înseamnă pasiune și speranța că relația de dragoste va dura și va trece testul timpului. Iar un buchet de trandafiri reprezintă bucuria unei iubiri împărtășite, care rezistă de ani de zile și care va continua să existe până la sfârșitul vieții.

Tot de Sf. Valentin se oferă flori de primăvară, narcise, zambilele, lalele și mai ales toporași, deoarece legenda spune că Sf. Valentin le dăruia tinerilor pe care îi cununa buchețele de toporași din grădina lui.

De Valentine’s Day nu se oferă flori albe, crem, galbene sau albastre. Acestea de obicei sunt asociate cu prietenia, relația platonică, gelozia sau respectul. Alege întotdeauna flori roz sau roșii. Chiar dacă pui și câteva fire albe în buchet pentru a exprima sinceritatea sentimentelor, culorile pasiunii trebuie să predomine.

Simbolul lui Cupidon

Când este Valentine’s Day în 2022. Tradiții și obiceiuri din toată lumea!

Multe felicitări sau mici pandantive de Sf. Valentin îl au drept personaj pe Cupidon. Este zeul poznaș care face oamenii să se îndrăgostească, țintind direct în inimă cu arcul lui fermecat. Dar Cupidon făcea uneori alegeri neinspirate sau amăgea inimile îndrăgostiților, scoțându-le în cale parteneri nepotriviți. Cupidon reprezintă deopotrivă iubirea pătimașă și oarbă, care nu mai ținea cont de regulile societății.

Ciocolata, unul dintre cele mai dulci simboluri de Sf. Valentin

Nu se știe exact de când au devenit bomboanele de ciocolată cele mai căutate daruri de Ziua Îndrăgostiților, dar ciocolata reprezintă cel mai bine pasiunea și dorința. Acum câteva secole era un dar scump și deosebit de prețios. Azi, ciocolata este un cadou pe care și-l permite toată lumea, dar semnificația ei a rămas aceeași: o dăruiești doar unei persoane care este prețioasă pentru tine. Uimitor este că ciocolata conține feniletilamină, o substanță pe care organismul nostru o secretă în exces când suntem îndrăgostiți.

Dantelă și mătase

Când este Valentine’s Day în 2022. Tradiții și obiceiuri din toată lumea!

Se spune că de Sf. Valentin trebuie să porți dantelă. În vremurile romantice ale Evului Mediu, doamnele legau panglici și dantele prețioase la mâna cavalerilor care se luptau în turniruri pentru a le arăta tuturor cine este alesul inimii. Dantela și mătaseau au rămas de atunci simboluri ale pasiunii și ale romantismului.

Cum sărbătoresc europenii Ziua Îndrăgostiților

Franța – îndrăgostiți mai tineri sau mai puțin tineri vizitează în preajma zilei de 14 februarie satul pitoresc care poartă numele Sf. Valentin. În centrul localității există, cum era de așteptat, Grădina Îndrăgostiților și Copacul Jurămintelor din care curg inimioare. Totul este decorat cu flori, iar autoritățile pregătesc un festival al iubirii care ține patru zile.

Danemarca – cuplurile își trimit unul altuia bilețele de dragoste în care trebuie să fie câțiva ghiocei presați. Fără ghiocei, Ziua Îndrăgostiților nu are farmec în această țară.

Estonia – tinerii de aici se distrează și petrec la Sobrapaev, cum numesc ei festivalul iubirii, la care participă nu doar cuplurile, ci toată lumea. Și persoanele singure pot trimite mesaje pline de afecțiune membrilor familiei, surorilor, fraților sau copiilor și nimeni nu este astfel uitat.

Anglia – tinerele femei pun cinci frunze de dafin pe pernă în seara de Sf. Valentin, să viseze cu cine se vor căsători.

Finlanda – ziua Sf. Valentin este numită Ystävänpäivä, care se traduce prin ”ziua prietenilor”. Finlandezii sărbătoresc mai degrabă prin petreceri cu toți prietenii și mai puțin printr-o întâlnire romantică.

Vezi filme romantice de Valentine’s Day!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter