Detaliile fac diferenţa. Cerceii de poveste ai Andreei Berecleanu

De Geo Berciu, pe

Andreea Berecleanu a fost desemnată de curând „Cea mai stilată vedetă feminină”, iar acest premiu nu se referă neapărat la frumuseţea prezentatoarei tv, cât mai ales la atitudine, caracter şi educaţie. Înalta clasă şi-a dovedit-o încă o dată, dacă mai era nevoie, la cea mai pretenţioasă petrecere mondenă de la noi, cu ţinuta aleasă, dar şi cu bijuteriile speciale pentru care a optat.

Pe lângă rochia ieşită din tipare, creaţie românească, cu care a atras toate privirile, Andreea Berecleanu a purtat o pereche de cercei de poveste. Bijuteriile cu perle şi smaralde în montură de aur au aparţinut prinţesei Martha Bibescu, care, cu o inteligenţă sclipitoare şi o eleganţă desăvârşită, a reuşit să cucerească cele mai mari personalităţi ale epocii sale.
Detaliile fac diferenţa. Cerceii de poveste ai Andreei Berecleanu

„Rochia aleasă a fost din ultima colecţie a lui Adrian Oianu. Asortată cu cercei din anii ’20 ai familiei Bibescu, pe care îi «scot» mai rar în lume. Un dar minunat, cu o încărcătură emoţională aparte”, a scris Andreea Berecleanu pe contul ei de socializare.
Detaliile fac diferenţa. Cerceii de poveste ai Andreei Berecleanu

Pasiunea pentru tradiţii şi pentru portul românesc, îmbinată cu dorinţa de a fi mereu în trend şi-a găsit oglindirea în prietenia şi colaborarea Andreei Berecleanu cu designeul Adrian Oianu. Cu ajutorul acestuia a ajuns în centrul atenţiei, atrâng toate privirile cu rochia ei ieşită din tipare. Vedeta tv a mărturisit pe pagina ei oficială de Facebook că a ales pentru evenimentul VIVA! o ţinută retro din colecţia designerului român, pe care a purtat-o cu mare plăcere.
Detaliile fac diferenţa. Cerceii de poveste ai Andreei Berecleanu
„Toate hainele din colecţia „Carpathian Elves” sunt făcute după o tehnică ancestrală, migăloasă şi plină de duioşie: brodatul manual. Fiecare simbol din colecţie este cusut de mână, până la cel mai mic detaliu, în atelierul nostru”, spunea Adrian Oianu într-un recent interviu.
Detaliile fac diferenţa. Cerceii de poveste ai Andreei Berecleanu

Citeşte şi: Bucureştiul interbelic: Fascinantele poveşti de dragoste ale prinţesei Martha Bibescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter