De ce nu este bine să bei apă la masă

De Consuela Stratulat, pe
Nutriţioniştii susţin că un pahar de apă înainte de masă te ajută să mănânci mai puţin, însă nu este un obicei atât de sănătos precum ai crede. Vezi de ce nu este bine să bei apă la masă.

Dacă vrei să ai o digestie bună, atunci nu ar trebui să bei apă cu cel puţin jumătate de oră înainte de masă şi la o oră după masă, potrivit eatclean.com. Dacă îţi este foarte sete, atunci ia guri mici de apă, pentru că altfel vei dilua acidul hidrocloric din stomac, iar alimentele nu vor mai fi digerate cum trebuie. Astfel, lichidele consumate la masă duc la balonare, indigestie şi dificultăţi de absorbţie a nutrienţilor.

Dacă vrei să ai o digestie sănătoasă, atunci nu ar trebui să bei mai mult de 250 de ml de apă la o masă şi doar dacă ai dificultăţi la înghiţire. Cel mai bine este să te hidratezi între mese.

Alte obiceiuri care te vor ajuta să ai o digestie bună

Nu doar apa consumată greşit îţi poate sabota digestia. Alimentele pe care le mănânci sunt la fel de importante. În primul rând, ar trebui să limitezi produsele bogate în grăsime, pentru că acestea încetinesc digestia. Dacă, totuşi, le consumi, amestecă-le cu alimente bogate în fibre.

Probioticele sunt foarte importante pentru sănătatea sistemului digestiv. Le poţi lua din iaurturi care au culturi lactice selecţionate sau murături. Foarte important pentru digestie este să mănânci mereu la aceeaşi oră. Gustările şi mesele trebuie să fie regulate şi vei vedea că nu vei avea probleme. Consumul de alcool, cafea sau ţigări interferează cu digestia, aşa că încearcă să le consumi cât mai rar.

Mişcarea este foarte importantă, pentru că previne apariţia constipaţiei. Fă cel puţin 30 de minute de sport pe zi şi digestia ta va decurge fără probleme. Dacă ţii cont de aceste lucruri, ar trebui să ţii şi stresul departe, pentru că acesta este un alt factor care îţi afectează sistemul digestiv.

Încearcă să ai mereu pe masă produse proaspete şi organice şi evită să mănânci produse procesate. Digestia începe în gură, de aceea este bine să mesteci bine, pentru ca mâncarea să ajungă moale în stomac.

Sursa foto: 123rf.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter