De ce este bine să faci zgomot când mănânci?

De Consuela Stratulat, pe
Ții minte când mama ta îți spunea că domnișoarele mănâncă frumos și cu gura închisă? Era o lecție importantă, însă cercetătorii au descoperit că, pentru sănătatea ta, este mai bine să faci zgomot când ești la masă. 

Un studiu recent a arătat că persoanele care mănâncă zgomotos dezvoltă obiceiuri sănătoase atunci când stau la masă, potrivit medicaldaily.com. Concluziile au fost trase de cercetătorii de la Universitatea Brigham Young și de la Universitatea Colorado, după ce aceștia au constatat că sunetele pe care le faci când mănânci influențează cantitatea pe care o consumi. Procesul poartă numele de „efectul ronțăitului”.

„Dacă oamenii se concentrează pe zgomotul pe care îl face mâncarea, cantitatea pe care o consumă va scădea”, susține Ryan Elder, asistent la Universitatea Brigham Young.

În cadrul studiului, Elder și colegii săi au vrut să verifice modul în care sunetul mâncării îi ajută pe oameni să țină cont de obiceiurile lor alimentare și au efectuat mai multe experimente. Cercetătorii se referă la efectul produs de mestecare și ronțăire. În fiecare experiment, participanții au fost rugați să mănânce o gustare de 50 de calorii , constând în prăjituri sau covrigei. Un grup a fost rugat să se concentreze pe zgomotul făcut de alimentele consumate, în timp ce celălalt grup a purtat căști în care se auzeau alte sunete decât cele făcute de mâncare.

Citește și: De ce nu este bine să gătești la temperaturi prea mari

Concluziile au arătat că persoanele care ascultă zgomotul făcut de alimente atunci când le consumă se satură mai repede. Când oamenii ascultau o reclamă audio în care li se cerea să își imagineze sunetul pe care l-ar face anumite produse, atunci când le-ar mesteca, mâncau mai puțin. Cu cât era mai intens zgomotul care se auzea în timp ce aceștia mestecau mâncarea, cu atât consumau mai puțin.

Cei care purtau căști auzeau sunete puternice de fundal, menite să le atragă atenția de la zgomotul făcut de alimentele pe care le mestecau. În aceste condiții, au ajuns să mănânce 4 covrigei, spre deosebire de cei aproximativ 2 covrigei pe care îi mâncau indivizii din celălalt grup.

„Chiar dacă diferența nu pare uriașă, în decursul a o săptămână, o lună, un an, se văd efectele”, mai spun autorii studiului.

De ce nu este bine să te gândești la altceva când mănânci

Un studiu similar din 2007 a arătat că oamenii care se gândesc la altceva când stau la masă mănâncă mai mult. Astfel, participanții care jucau Solitaire în timpul prânzului, de exemplu, nu se săturau nici dacă mâncau de două ori mai mult decât cei care nu se concentrau la altceva în timpul mesei. În plus, nu își aminteau, apoi, ce mâncaseră. Dacă iei masa în fața televizorului sau a calculatorului, nu ești atentă la alimentele pe care le consumi și exagerezi.

Este indicat să aplici „efectul ronțăitului” în timp ce mănânci, pentru că vei observa diferența. Simțurile tale sunt cele mai bune unelte pentru a conștientiza alimentele pe care le consumi.

Sursa foto: 123rf.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter