Cât să dormi ziua ca să îți ajuți creierul

De Consuela Stratulat, pe Ultimul update Vineri, 26 februarie 2016, 17:26
Un som scurt în timpul zilei te poate ajuta să îți recapeți energia și să te concentrezi mai bine. Uite câte minute trebuie să dormi, pentru a te bucura de aceste beneficii.

Dacă poți să dormi câteva minute în fiecare zi, nu ezita să o faci. Numeroase studii au arătat că un somn scurt face minuni pentru creier și pentru puterea ta de concentrare, potrivit expandedconsciousness.com. Ideal este să te odihnești 10 – 20 de minute, însă cercetătorii au stabilit că și alte durate sunt benefice. Pentru a-ți ajuta memoria cognitivă, de exemplu, ar trebui să dormi aproximativ 60 de minute. Perioadele scurte de somn profund te ajută să îți amintești mai ușor fapte, locuri și fețe. Există, însă, un efect advers al unui somn de 60 de minute – te vei simți ușor amețită la trezire.

Dacă dormi 90 de minute, ai parte de un ciclu întreg de somn, îți stimulezi creativitatea și îți ajuți memoria. În plus, vei învăța mai ușor lucruri noi.

Citește și: Greșeli zilnice care îți afectează creierul

Un studiu apărut în 2002 în revista PubMed a arătat că 5 – 10 minute de somn îți cresc abilitatea cognitivă și îți dau energie. Astfel, dacă vrei să îți încarci bateriile, lasă cafeaua și încearcă să dormi câteva minute. Pentru a evita să adormi profund, încearcă să stai pe scaun în timpul somnului. Dacă ți se întâmplă să visezi în aceste perioade scurte în care stai cu ochii închiși, înseamnă că trebuie să dormi mai mult.

tabel somn

Sursa foto: 123rf.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter