Cum să ai un abdomen plat, în doar 3 zile

De Unica.ro, pe

Ai nevoie de trei zile, nici mai mult, nici mai puţin, şi vei avea o talie suplă şi un abdomen aşa cum ţi l-ai dorit întotdeauna.

În cele trei zile, trebuie să urmezi un program foarte simplu, dar cu rezultate vizibile: vei slăbi un kilogram şi jumătate şi vei avea din nou abdomenul de invidiat.

Iată ce trebuie să faci: în fiecare zi, trebuie să-ţi prepari trei băuturi speciale pe care să le bei imediat, cu înghiţituri mici. Între mese, poţi lua câte o gustare şi neapărat bea în fiecare zi cel puţin doi litri de ceai neîndulcit. Sunt recomandate ceaiurile de fenicul, muşeţel sau de lămâie.

Ziua 1

Dimineaţa. Amestecă 325 ml de lapte de soia cu 150 g de zmeură şi câteva frunze de mentă. Pasează-le, apoi adaugă puţin praf de anason şi o linguriţă de miere. Se bea cu înghiţituri mici.
Gustare. 250 g castraveţi tăiaţi fâşii, cu câteva picături de soia  şi o linguriţă de susan.
La prânz. Căleşte puţin 300 g de castraveţi cu o linguriţă de ulei de susan.
Lasă să se răcească, adaugă 325 ml de lapte de soia şi amestecă cu mixerul. Adaugă o bucăţică de ghimbir curăţat de coajă şi dat pe răzătoare şi un căţel de usturoi zdrobit. Mai adaugă o linguriţă de susan şi bea imediat, cu înghiţituri mici. Uleiul de susan conţine grăsimi „bune” şi are un rol important în detoxifierea organismului.
Gustare. Două mere.
Seara. Pasează o banană (150 g), 100 g zmeură şi jumătate de linguriţă de seminţe de anason. Seminţele de anason sunt bune pentru digestie.  

Ziua 2

Dimineaţa. Prepară 100 ml de ceai verde şi amestecă-l cu zeama de la o lămâie verde. Pasează 250 g de căpşuni, amestecă cu 275 ml de lapte de soia şi cu ceaiul şi bea imediat. Cu numai 37 kcal pe 100 g, căpşunile sunt foarte eficiente în arderea grăsimilor. Vitaminele şi mineralele pe care le conţin stimulează puternic metabolismul.
Gustare. 2 piersici medii.
La prânz. Se curăţă şi se taie o bucată de ghimbir, un căţel de usturoi şi jumătate de ardei iute. Se amestecă şi se călesc cu o linguriţă de ulei de susan, apoi se adaugă puţin fenicul. Se toarnă deasupra 150 ml de apă şi 250 ml de suc de roşii. Se potriveşte la gust cu sos de soia, se presară o linguriţă de susan şi se serveşte. Datorită capsaicinei, ardeiul iute fierbinte creşte intensitatea procesului de ardere a grăsimilor.
Gustare. Trei caise uscate şi un pahar cu limonadă.
Seara. Se amestecă cu mixerul o banană (150 g), zeama de la o lămâie, 150 g de zmeură şi 225 ml de lapte de soia rece. Se asezonează cu frunze de mentă proaspătă şi se bea imediat. Substanţele amărui din mentă asigură buna funcţionare a sistemului digestiv şi stimulează producţia de fiere.

Ziua 3

Dimineaţa. Se curăţă o bucată de ghimbir, se taie mărunt şi se pune în 250 ml de ceai verde fierbinte. Jumătate din ea se pune deoparte pentru prânz. Restul se amestecă cu 350 ml de lapte de soia şi 100 g de căpşuni şi se pasează.
Gustare. 2 caise proaspete.
La prânz. 150 g conopidă se fierbe, se pasează şi se amestecă cu ceaiul verde rămas de dimineaţă. 50 ml de apă şi zeama de la jumătate de lămâie se încălzesc la foc mic. Se adaugă amestecul de conopidă, o linguriţă de susan, ghimbir proaspăt ras şi 300 ml de lapte de soia.
Gustare. 150 g de pepene roşu.
Seara. Se pasează cu mixerul o banană (150 g), zeama de la o lă-mâie verde, 100 g zmeură şi 300 ml de lapte de soia rece. Se bea încet, cu înghiţituri mici. Lămâia verde este extrem de bogată în vitamina C şi redă elasticitatea ţesuturilor.

…Încearcă şi…

> …masajul cu ulei de susan

Încălzeşte puţin ulei de susan, întinde-te comod pe spate şi toarnă uleiul pe abdomen. Pune o mână peste alta, cu mâna de pe abdomen fă mişcări uşoare, iar cu cealaltă apasă uşor (dacă nu reuşeşti tu, roagă-ţi partenerul să te ajute). După acest exerciţiu, masează abdomenul cu mişcări rapide, de la dreapta la stânga, apăsând uşor cu vârful degetelor.

> …”peelingul” cu ghimbir

Ia o bucată mai mare de ghimbir, dă-o pe răzătoare şi toarnă peste ea jumătate de litru de apă. Lasă la infuzat, apoi înmoaie un burete de baie şi freacă zona abdomenului cu mişcări concentrice, întâi mici, apoi din ce în ce mai mari. Acest gen de masaj stimulează circulaţia sângelui în zona abdomenului şi ajută la slăbit.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter