Cu pielea zbârcită şi un mers greoi, singură şi doar cu câţiva prieteni, că na, mulţi au plecat peste” peste hotare”, tanti Maria a fost o femeie despre care am putea spune fără nicio urmă de remuşcare că… i-a cam plăcut viaţă.
Chiar şi în urmă cu 5 ani îngroşă rândul doamenlor, care la prima oră a dimineţii,cu juma de kilogram de ruj pe buze, se plimbau cu trolebuzul 92, direcţia Cişmigiu. Astăzi însă, a luat-o pe calea Bisericii, după cum singură mi-a confirmat.
La 19 ani s-a căsătorit cu iubirea vieţii ei. La 20 a adus pe lume un băieţel. Un an mai târziu, sătulă de copil şi soţ, vociferând în stânga şi în dreaptă că trebuie să îşi trăiască viaţă, că „il dă dracu de copil”, că are nevoie de libertate, nicidecum să stea la cratiţă şi să schimbe scutece, divorţează şi îşi lasă fiul în grija foştilor socrii…care, mai târziu, îşi înfiază legal nepotul.
O adevărată Samantha din Sex And The City mai bine de 30 de ani, mai vulgară şi mai chicioasa, dacă mă iau după fotografiile pe care mi le-a arătat ulterior, nu s-a sfiit să îşi încerce norocul cu fiecare bărbat care îi ieşea în cale. Prietene nu a prea avut pentru că a considerat că femeile sunt doar nişte posibile rivale pline de invidie care au un singur scop, să îi fure bărbatul.
Cu timpul, a devenit bunică şi, deşi nu a ţinut legătură cu fiul ei foarte mult, acesta a invitat-o să facă parte din viaţă copilului său. Suficient de atrăgătoare şi în putere să îşi vadă de viaţă în continuare, a preferat însă să facă ce a făcut şi până atunci…trăiască momentul.
Şi a făcut-o până pe la 70 de ani când mergea în parc la agăţat domni respectabili cu situaţie finanicara satisfăcătoare, văduvi de preferinţa. Viaţă ei s-a schimbat radical odată cu un atac cerebral uşor, care mai mult a speriat-o. Şi-a dat seama brusc cât e de singură la o vârstă în care alergatul după bărbaţii nu mai e un sport accesibil şi, cum ziceam mai sus, a luat-o pe calea Bisericii.
Cu lacrimi în ochi, regretă că a păcătuit cam toată viaţa, că şi-a părăsit copilul, că a fost culmea egoismului şi a preacurvăsărit (asta e termenul folosit de ea), şi astăzi e convinsă că peste 40 de ani de greşeli şi păcate echivalează cu regretul de pe urmă şi vizite regulate la preot.
Ce pot să zic, chestia asta mi-a stârnit un zâmbet ironic în colţul gurii. E că şi când o viaţă întreagă comit toate păcatele din lume iar în finalul vieţii încep să regret şi să mă pocăiesc şi totul e ok? Mă duc în Răi, pentru că Dumnezeu mă iartă? Atunci la ce să mai respectăm Decalonul când putem să ne căim după 70 de ani?
În fine, replica sa de final, mi-a oprit indignarea cu privire la pocăinţă şi m-a adus în realitate: „Aşa mamă, ţi-am spus toate astea că să nu ajungi că mine! ”
Întrebarea mea este: Dacă nu mă mărit, ce şanse sunt să ajung ca ea? Nu ţine totul de firea omului? Şi dacă totuşi nu îl găsesc pe mr. Right, ori sunt foarte selectivă, trebuie să mă îmi pun pirostriile cu primul care mă cere doar că să nu ajung lin final să realizez că sunt bătrână, singură şi neputincioasă… că am ales până am cules?
Urmărește-ne pe :contrast(8):quality(75)/https://pasalau1.dev.unica.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
;'%3E%3C/svg%3E)
