Jurnalul Iuliei (18) -Prietenul lui e şi prietenul meu?

De Iulia, pe

Da, în acel moment cel mai bun lucru pe care puteam să îl fac era să plec. Schimbările sale comportamentale faţă de mine erau evidente şi indiferent de natura lor,
 lucurile nu ar fi trebuit să decurgă aşa în mod normal.

Nici nu s-a clintit până am ieşit pe uşă… dormea neîntors şi bine a făcut petru că eu nu am avut nici cea mai mică urmă de remuşcare sau regret că am ales să plec aşa. Dacă am învăţat un lucru din toată povestea asta, este că, dacă ceva este prea frumos să fie adevărat, înseamnă că nu este adevărat sau, după caz, nu ţine prea mult.

Oricum, dacă ar fi fost ceva normal în toată povestea asta, atunci cu siguranţă ar fi trebuit să dea un semn de viaţă în momentul în care a făcut ochi şi şi-a dat seama că nu sunt de găsit, dar ca să mi se demonstreze cât de veridică este regulă lui „prea frumos să fie adevarat”, nu m-a căutat toată ziua.

Seara, hotărâtă fiind că este un individ pentru care nu merită nici măcar să îmi irosesc tastatura ca să îl cataloghez în vreun fel anume, deşi aveam atâtea apelative potrivite, am ieşit cu fetele în oraş. Asta, după ce o zi întreagă am golit cardul de credit pe ceva hăinuţe noi, de care, sincer, nu aveam neapărat nevoie, şi pe câteva ore petrecute în compania manichiuristei şi a hair-stilistului.

Şi iată cum carneţelul meu cu „ce a mai învăţat azi Iulia” a devenit mai bogat…spiritual cu încă o regulă de aur, până acum nescrisă: pentru a preveni sau a trata, cel puţin parţial, o posibilă depresie post despărţire urâtă, frumoasă, de invidiat sau dramatică, trebuie să cheltui muuuuulţi bani. Ai tăi, ai altora, ai băncilor… numai bani să fie. După caz, undele aleg să investească în ele şi în propriul ego, altele îşi burduşesc frigiderul cu bombe calorice.

 În fine, seară am ieşit la club. Aveam chef de muzică, de oameni, de agitaţie. Toate erau bune şi fumoase după 2 pahare de vin şi niciun pic de mâncare în stomac. Cu zâmbetul pe buze şi la înălţime, aici mă refer şi la tocuri …mingaluiam prin clubul outdoor, cu piscină şi muuult prea multe fiţe, când dau nas în nas cu cel mai bun prieten al imbecilului care nu a fost capabili să dea un semn de viaţă o zi întreagă.

Sincer acum, habar n-aveam că ei frecventează astfel de locuri, adica primul gând mi-a zburat la prietenele mele care sigur o să mă acuze că fac pe interesantă şi dezinteresata, dar am venit special pentru acest Jose Armando de Militari.
Vestea bună, e că imbecilul pe care l-am lăsat dormind dimineaţă nu era şi el acolo. Veştile proaste însă, erau, în ordinea numerelor de pe tricou, după cum urmează:

În primul rând, prietenul lui şi-a exprimat pararea de rău cu privire la relaţia mea, care a murit din faşă, incheiand monologul sau deranjant cu un „eeee, aşa e el, se plictiseşte repede şi e fraier, că nu vede cui da papucii”.
Apoi, după vreo 2-3 ore şi câteva… multe pahare de votcă la bord, acelaşi tip, de altfel, extrem de simpatic mi-a explicat:

Ajută-mă să continui povestea şi miercuri vei descoperi ce s-a întâmplat!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter