Veniturile obținute din monede virtuale trebuie declarate la Fisc

De Oana Dinu, pe
Toți cei care au obținut venituri din criptomonede vor trebui să le declare și să depună la Fisc declarația 212 până în data de 15 iulie 2018.

Indiferent dacă au fost obținute prin minare, prin achiziţie de pe burse ori în schimbul vânzării de bunuri, veniturile trebuie declarate atât pentru impozitare (10%), cât și în vederea aplicării contribuţiilor sociale şi a celor pentru sănătate (pentru persoanele nesalariate) dacă au depăşit pragul de 22.800 de lei în anul 2017, potrivit Mediafax.

Dacă Bitcoin, Ethereum, Ripple și alte monede virtuale sunt recunoscute ca valută, veniturile trebuie trecute la categoria venituri din investiţii sau din activităţi financiare, nu la categoria „alte venituri”.

În cazul veniturilor financiare se poate declara numai diferența dintre câștiguri și pierderi, în timp ce la „alte venituri” trebuie declarate sumele ca atare, conform experților fiscali.

„Este mai bine ca aceste venituri să fie declarate, chiar dacă acum Fiscul se bazează exclusiv pe conformarea voluntară. Oricum, la încasarea veniturilor din criptomonede este utilizat contul bancar şi acolo se va vedea totul, din punct de vedere fiscal”, a declarat Gabriel Sincu, coordonatorul Departamentului Impozite Directe din cadrul EY România, conform sursei citate.

În România sunt deja persoane care au venituri de milioane de euro din criptomonede, mai spun experții.

Criptomonedele sunt monede vituale sau digitale, nebancare, ce au fost create pentru a funcționa ca modalitate de schimb și care folosesc criptografia pentru a securiza și verifica tranzacțiile. Practic, sunt varianta electronică a bacnotelor și monedelor, stocate pe un dispozitiv de plată electronic. Cea mai populară criptomonedă este Bitcoin.

Citește și: 

Un bebeluș din China s-a născut la patru ani de la moartea părinților

Serialul israelian „When Heroes Fly” a fost desemnat câștigătorul Festivalului Canneseries

Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter