Un bărbat a fost diagnosticat cu apendicită, dar a murit din cauza unei boli grave

De Oana Dinu, pe
Un tânăr britanic a murit la câteva săptămâni după ce s-a căsătorit din cauza diagnosticului greșit dat de medici. I-au spus că are apendicită, dar de fapt suferea de o boală gravă. 

Tom Thornton din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord avea 25 de ani și abia se căsătorise și devenise tatăl unui băiețel cu trei săptămâni înainte să moară. El a ajuns la spital acuzând dureri abdominale, iar în urma unei ecografii a fost diagnosticat cu apendicită, informează A1.

Un bărbat a fost diagnosticat cu apendicită, dar a murit din cauza unei boli grave

După intervenția chirurgicală apendicele a fost dus la laborator, dar nu au fost depistate celulele canceroase. După aproximativ două luni, Thornton a mers din nou la spital din cauza durerilor resimțite pe cicatricea de la operație, dar medicii i-au spus că nu sunt motive de îngrijorare și l-au trimis acasă. Aceștia i-au făcut ulterior investigații suplimentare pentru că au crezut că intestinele au fost prinse în incizia făcută în timpul operației și atunci au aflat adevărata cauză a stării lui.

Tânărul a fost diagnosticat cu cancer, dar nu a reușit să facă decât o singură sedință de chimioterapie, pentru că boala se respândise în tot corpul.

Soția lui Tom Thornton, Chantelle, a susținut, potrivit unui proces aflat pe rol, că managementul defectuos și lipsa comunicării cu familia pacientului au fost unele dintre cauzele care au determinat moartea bărbatului: „Simt că lui Tom nu i-a fost dată nicio șansă. El însemna totul pentru mine. Nu aș vrea să se mai întâmple așa ceva vreodată, pentru nimeni”, a spus în instanță văduva tânărului.

tom Thornton si chantelle

 

Și Kevin Thornton, tatăl lui Tom, este de părere că „nimeni nu a luat în serios” tratamentul fiului său. Familia a aflat de diagnosticul greșit după ce au contactat reprezentați ai spitalului pentru a afla dacă boala lui Tom a fost una ereditară.

Citește și: 

Pisică amendată pentru că a circulat cu autobuzul. Explicația controlorilor din Cluj-Napoca

O pictură de la 1860 înfățișează o femeie care are în mână un telefon mobil

Sursă foto: Facebook/Shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter