Țara care își va plăti turiștii pentru a-și petrece vacanțele acolo / FOTO

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 27 februarie 2023, 12:57

Pe măsură ce vremea bună revine și oamenii se pregătesc de vacanțe. Însă tarifele în creștere îngreunează călătoriile pe distanțe lungi pentru mulți. Astfel, conducătorii țărilor fac tot posibilul pentru a încuraja turiștii să vină pentru a-și menține turismul și economia.

Cea mai nouă țară care pare să piardă turiști este Taiwanul, care a venit cu un plan pentru a se asigura că economia sa nu va avea de pierdut anul acesta.

Țara care plănuiește să își plătească turiștii

Astfel, Taiwanul plănuiește să le ofere turiștilor câte 165 dolari pentru a-și petrece vacanța acolo. Vor fi oferite aceste recompense în numerar și grupurilor de turism pentru a le încuraja să viziteze insula.

Premierul taiwanez Chen Chien-jen a anunțat, săptămâna trecută, că guvernul speră să atragă șase milioane de turiști în 2023, pentru ca în 2024 acest număr să se dubleze. Taiwanul încearcă ca până în 2025 să ajungă la 10 milioane vizitatori.

Pentru a-și putea îndeplini scopul, guvernul va oferi câte 165 dolari fiecărui turist. Grupurile de turiști vor primi, în schimb, până la 658 dolari.

Citește și: Povestea „femeii toxice”. Mai mulți medici s-au îmbolnăvit încercând să o salveze pe Gloria Ramirez

Citește și: Canalele au secat în Veneția. Romantismul venețian, distrus de secetă / Foto

Potrivit CNN, ministrul trasporturilor din Taiwan a declarat că acești bani vor fi livrați digital, iar turiștii își vor putea folosi pentru a-și acoperi cheltuielile în timpul vacanței, inclusiv pentru cazare.

Acesta a explicat că măsurile vizează atragerea mai multor vizitatori de pe piețele cheie, precum Japonia, Coreea de Sud, Asia de Sud-Est, Hong Kong și Macao, precum și din Europa și America.

Anul trecut, Taiwan a avut sub 900.000 de turiști. Cei mai mulți au fost din Vietnam, Indonezia, Japonia și Statele Unite ale Americii.

Citește și: Specialități culinare elvețiene. Ce delicii te așteaptă în Elveția!

Citește și: Cum a descoperit o femeie că are cancer în timp ce încerca să mănânce o pizza. „A fost salvarea mea!”

În anul 2019, Taiwanul a atras un record de 11.8 milioane turiști internaționali, în creștere cu peste 7% față de anul precedent.

Insula a ridicat restricțiile de intrare în țară în octombrie 2022, după una dintre cele mai lungi închideri de frontieră din lume.

Care sunt cele mai importante atracții din Taiwan

Taiwanul este o țară frumoasă, cu multe obiective turistice. Una dintre cele mai mari zone care merită vizitate este capitala țării, Taipei. Printre atracțiile din Taipei se numără Casa memorială Chiang Kai-sheng, Muzeul Național, Palatul Muzeului Național de Artă, Parcul Memorial al Păcii, Muzeul Shung Ye, Muzeul de Artă Modernă Taipei și Memorialul Sun Yat-sen.

De asemenea, Parcul Național Kenting, situat în Peninsula Hengchun din Provincia Pingtung este singurul parc tropical din Taiwan și se întinde pe o suprafață de 333 km pătrați.

Dacă mergi în Taiwan ai grijă să nu ratezi Cascadele Jinguashi, cunoscute și sub numele de „Cascadele de Aur”. Au primit această denumire datorită culorii apei care trece prin straturi de pământ, bogate în zăcăminte de cuoru, fier și aur.

Parcul tematic Formosan este un loc în care turiștii pot petrece o zi de neuitat. Acest parc tematic este situat în orașul Yuchi și include numeroase spații de joacă, grădini și reconstituiri ale satelor aborigene. Formosan este cel mai mare muzeu în aer liber din Taiwan.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini din Taiwan

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter