Satul în care locuitorii găsesc bani în cutia poștală

De Oana Dinu, pe
Locuitorii unui sat au avut surpriza să găsească bani în cutiile poștale, fără să știe de unde provin aceștia. Mulți s-au speriat și au mers la poliție să afle cine este donatorul anonim.

Într-un sat din provincia Palencia, nordul Spaniei, aproximativ 20 de locuitori au primit în cutia de corespondență bacnote de 50, 70 sau 100 de euro. Oamenii au fost uimiți de apariția banilor, mai ales că nu știu de unde provin. Robin Hood de Villarramiel, așa cum l-a numit presa spaniolă, nu a lăsat niciun detaliu care să îl dea de gol, conform Digi24.

Încercând să găsească o logică privind împărțirea plicurilor anonime, localnicii au constatat că nu există vreuna. Selecția nu ține cont nici de vârstă, nici de nivelul de trai, nici de zona în care locuiesc cei care primesc bani. Faptul că nu erau sume egale, iar orele la care găseau cadourile erau diferite, a adâncit și mai mult misterul. Totuși, aceștia au observat că majoritatea destinatarilor sunt oameni care trăiesc singuri.

„Suntem cu toţii perplecşi şi în expectativă, pentru că nu ştim nici de unde provin aceşti bani, nici cine este donatorul”, a explicat primarul localităţii, Nuria Simon, care a precizat că unii dintre destinatari au decis să doneze plicurile bisericii.

Mai mulți localnici din Villarramiel, un sat cu 850 de locuitori, au fost sceptici în privința cadoului, așa că au mers la bancă sau la secția de poliție pentru a se asigura că bacnotele nu sunt false. Au avut surpriza să afle că banii sunt cât se poate de reali și nu este vorba de vreo înșelătorie.

Nu toți au găsit plicurile în cutia poștală. Pentru unii destinatari, plicurile au fost introduse pe sub tocul ușii. Mai puțin norocoase au fost niște localnice care au primit un plic, dar în loc de bani, era un bilețel cu o inimioară pe care scria: „Regina casei”.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter