Mircea Albulescu, protagonistul seriei „Mari actori români”

De Nicoleta Galeteanu, pe

Un proiect inedit dedicat artei, colecţia „Mari actori români” îl aduce în atenţia ascultătorilor, de această dată, pe unul dintre talentele emblematice ale culturii româneşti,
Mircea Albulescu. 

Fluture în lesă de aur” este numele primului CD lansat joi, 17 decembrie, dintr-un proiect cultural original, care transpune voci memorabile ale teatrului românesc pe un Compact Disc.  
 
Colecţia „Mari actori români” este un gest cultural care îşi propune să promoveze o noua formă de exprimare artistică şi să aducă în atenţia oamenilor, pe lângă talentul scenic, şi latura umană a actorilor români.
 
CD-ul este o mică piesă de teatru cu un singur personaj, un „one man show” şi un recital dinamic, în care se regăsesc fragmente selectate din cartea autorului cu acelaşi nume, „Fluture în lesă de aur”, alături de gândurile, amintirile şi mărturisirile lui Mircea Albulescu.

Actorul recunoaşte că dorinţa de a se mărturisi sie însuşi este extrem de importantă, convertibilitatea mijloacelor artistice în teatrul radiofonic dezvăluind categoria de teatru cea mai creatoare, „cu un alt chip şi alt vers.

Un autoportret-sinteză şi fragmente autobiografice exprimate într-o registru liric care îl fac pe marele artist să strălucească într-o altă lumină. 
 
Aud cum îmi albeşte părul” spune actorul în una din piese, deşi instrumentalul liric este incapabil de a glosa acest vers. 

Pentru mine cuvântul scris este un supliment de semn”, declară Mircea Albulescu.
 
„Mari actori români”  este un proiect dedicat artei, o operă fără precedent care aduce în atenţia publicului o colecţie de talente inestimabile de pe scenă culturii româneşti, care au pus amprenta pe istoria teatrului autohton.
 
Astfel, ideea s-a născut din necesitatea de a pune în valoare o serie de cariere remarcabile şi de a arata publicului arta românească de calitate.  
 
Un tomnagiu”, „Şoapte”, „Defăimare”, „Hei bătrâne”, „Cu sufletul pe umeri” sunt doar câteva dintre fragmentele de valoare pe care le poţi asculta pe CD-ul „Fluture în lesă de aur”.  
 
În colecţia „Mari actori români” vor fi implicate şi alte nume de calibru ale scenei româneşti, precum maestrul Radu Beligan.

Într-o Românie care îşi caută identitatea,  strigătul pentru cultură dovedeşte că ea există”, spun realizatorii proiectului.
 

Fragment din piesa „Pâinea”:

  „Numai că-ntr-o joi…
  asfinţitul a coborât în înserare
  apoi înserarea şi-a pus rochie lungă şi stele în păr
  şi s-a făcut noapte.
   Oamenii, oile, rudele, câinii, vecinii, broaştele şi greierii
  s-au adunat sporovăind de-a valma dar…
  muzicantu’… nu venea.
  Pâinea se-ncăpăţâna să nu se arate”.

CD-ul va fi distribuit în principalele librării, în toate magazinele de specialitate, precum şi în teatre.

Foto:PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter