Metoda inedită prin care un viitor pilot și-a cerut iubita în căsătorie

De Amelia Matei, pe
Gavin Becker, un tânăr din SUA student la Aviație, s-a ridicat la înălțime, la propriu, pentru a-și cere iubita de soție.

Elev la Școala de pilotaj a Universității din Dakota de Nord (UND), Gavin a cerut-o în soție pe iubita sa, Olivia Toft, printr-o călătorie pe calea aerului și un mesaj gigant scris în zăpadă. „Mărită-te cu mine”, a scris tânărul în zăpadă pentru iubita sa, în zona lacului Eighth Crow Wing din Minnesota.

Gavin spune că a apelat la ajutorul familiei pentru a scrie în zăpadă literele de peste 7,5 kilometri lungime, însoțite de o inimă imensă.

Ed Becker, tatăl viitorului mire, împreună cu alți membrii ai familiei au petrecut în jur de cinci ore scriind cererea în căsătorie cu ajutorul unei mașini de deszăpezit.

„A vrut să facă cererea în stilul unui pilot, într-un avion”, a explicat Ed Becker. „Şi eu, la rândul meu, am făcut cererea în căsătorie pe acest lac, în urmă cu 28 de ani″, a adăugat tatăl viitorului mire.

Olivia Toft a fost „fericită, entuziasmată și șocată”, când a văzut din aer mesajul scris în zăpadă, a povestit Gavin. Cum era de așteptat, tânăra a acceptat cererea în căsătorie.

Ulterior, cuplul a recreat cererea în căsătorie la sol, iar momentul a fost surprins în imagini din aer.

Citește și – Cerere în căsătorie la înălțime: o stewardesă a spus „Da!” la 10.000 de metri altitudine

Citește și – Cum și-a cerut un artist tatuator iubita în căsătorie

Foto –  Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter